Paul Petrescu

Copiii care sunt afectați emoțional pot să beneficieze de servicii de consiliere psihologică decontate de stat. Înscrierea în programul „Din grijă pentru copii”, apărut în 2021, în contextul pandemiei de coronavirus, se face pe baza unei recomandări de evaluare psihologică venite din partea unui medic.

Cei care pot fi înscriși în program trebuie să îndeplinească mai multe criterii, pentru a fi eligibili:

  • să nu aibă vârsta mai mare de 18 ani. Excepție fac tinerii care au împlinit 18 ani și au calitatea de elev sau copiii care pe parcursul programului de evaluare si intervenție au împlinit 18 ani;
  • să nu beneficieze de alte servicii psihologice gratuite și să nu fi beneficiat de serviciile aceluiași program;
  • să aibă acordul părinților cu privire la participarea în program.

O ședință de consiliere durează 50 de minute, iar în cadrul programului copiii beneficiază de până la zece ședințe de psihoterapie, intervenție psihologică sau consiliere psihologică.

Potrivit OUG nr. 105/2021, durata programului este de doi ani.

48% dintre copii și părinți s-au confruntat cu stări de anxietate, la care s-au adăugat adesea situații de agresivitate, tulburări emoționale, depresie, tulburări alimentare sau de somn, abuz sau neglijare, dependență de ecrane, fobii, (cyber)bullying, tentative de suicid sau consum de substanțe în timpul pandemiei de Covid-19, este concluzia unui studiu social de la care s-a plecat în realizarea programului amintit.

”Inclusiv la Școala 13 avem în derulare un important proiect de modernizare cu fonduri europene”, ne-a anunțat, deunăzi, primarul municipiului Galați. De altfel, multe dintre școlile din Galați au fost refăcute sau modernizate cu finanțările atrase de municipalitate prin proiectele de infrastructură școlară depuse în ultimii ani.

Totodată, vorbind de Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Galați, aceasta este una din cele două unități de învățământ câștigătoare ale titlului de „Școală SuperTeach” la nivel național, într-o competiție susținută de Asociația SuperTeach.

Acest proiect își propune ca, timp de doi ani, elevii, profesorii, părinții și numeroși reprezentanți ai comunității să se implice în activități de formare a unei mentalități deschise în educație.

”Felicităm cadrele didactice implicate și dorim mult succes în acest demers de transformare a educației! La rândul nostru, facem totul pentru a le asigura elevilor și profesorilor cele mai bune condiții”, a mai precizat primarul gălățean.

Asociația Școlilor Particulare a anunțat că peste 100 de școli private din țară se oferă să școlarizeze gratuit, pe perioada refugiului în România, copiii ucraineni

Președintele Asociației, Christian Comșa, postează pe Facebook, că este oferit sprijin și părinților, prin cazare sau loc de muncă. Astfel, peste 100 de unități particulare de învățământ din Adjud, București, Balotești, Bacău, Buftea, Galați, Baia-Mare, Ilfov, Cluj-Napoca, Bistrița, Călărași, Craiova, Carcea, Constanța, Iași, Satu Mare, Sibiu, Târgoviște, Reghin, Ploiești, Popești Leordeni, Slatina, Timișoara și Voluntari și-au oferit sprijinul de a școlariza gratuit, pe perioada refugiului în România, copiii ucraineni.

„Cadrele medicale de la Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie „Buna Vestire” (Str. Dr. Nicolae Alexandrescu nr. 99) vin în ajutorul refugiatelor din Ucraina. Astfel, medicii ginecologi vor oferi consultaţii de specialitate gratuite şi în regim de urgenţă, pe baza documentelor de identitate şi, după caz, a documentelor medicale”, a anunţat Primăria Galaţi.   Conducerea unităţii medicale a pus la dispoziţie în acest scop numărul de telefon 0236.413.131. 

Utilizatorii țigărilor electronice au un microbiom oral unic, care este mai puțin sănătos decât cel al nefumătorilor, dar potențial mai sănătos decât cel al fumătorilor de țigări, indică un studiu condus de cercetătorii de la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității din New York. Mai multe studii conduse de aceeași echipă de cercetători evidențiază modul în care țigările electronice modifică sănătatea orală și pot contribui la apariția bolilor gingiilor.

Un indicator cheie al bolii gingiilor este pierderea clinică a atașamentului, măsurată prin separarea ligamentului gingiilor și a țesutului de la suprafața dintelui, ceea ce determină gingia să se retragă și să formeze pungi. Aceste buzunare sunt terenuri de reproducere pentru bacterii și pot duce la boli mai severe ale gingiilor. Într-un studiu al acelorași participanți, publicat în Frontiers in Oral Health, echipa de cercetare a descoperit că pierderea atașamentului gingival a fost semnificativ mai gravă la fumătorii de țigări electronice, dar nu și la nefumători sau la fumătorii de țigări, după șase luni.

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, anunță că lucrările de modernizare sunt în plină desfășurare atât în interiorul unității de învățământ, cât și în exterior. Lucrările de interior la etajul al doilea s-au încheiat, iar acum constructorul lucrează la etajul întâi.

”Zona cartierului Micro 18 s-a schimbat mult, dar și clădirea Liceului „Dunărea” primește un aspect modern. Lucrările de interior la etajul al doilea s-au încheiat, iar echipele de muncitori intervin la etajul întâi pentru zugrăvit, montarea parchetului și a lambriurilor.

În ansamblu, lucrările presupun termoizolarea completă a clădirii, înlocuirea tâmplăriei exterioare, montarea unui sistem de panouri termosolare și a unei pompe de căldură care vor conduce la reducerea consumului de energie pentru încălzire. Este un proiect cu fonduri europene de 1,9 milioane de lei, din care contribuția de la bugetul local este de 37.000 de lei”, a precizat primarul gălățean.

Centrul de Studii și Cercetări Danubiene al Universității gălățene organizează în data de 24.02.2022, Workshop-ul online IDENTITĂȚI CULTURALE ROMÂNEȘTI, DRAGOBETELE - TRADIȚII ȘI OBICEIURI REDESCOPERITE, susținut de Directorul CSCD, Conf. univ. dr. Ștefan Gheorghe.

Din programul evenimentului:

  • moment artitic susținut de NICULINA MERCEANU – Membru asociat al CRIFST al Academiei Române, artist muzical, Președinte -fondator al Asociației Culturale “La noi la Români”
  • scurt expozeu despre semnificația Sărbătorii de Dragobete, susținut de IOSIF CIUNTEREI autor documentare cu specific folcloric românesc;
  • Recital poezie ANGELA BACIU, poet
  • Recital poezie ALINA BEATRICE CHEȘCĂ, poet

Peste 1.000 de școli sunt vizate, în prima rundă de finanțare, în cadrul Programului Național de Reducere a Abandonului școlar, potrivit Ghidului Solicitantului – condiții specifice de accesare a Schemei de Granturi (runda 1), pus în dezbatere publică de către Ministerul Educației. Hotărârea privind aprobarea Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) a fost adoptată pe data de 30 decembrie 2021.

Conform ghidului pus în dezbatere publică, perioada în care pot fi depuse cererile de finanțare este următoarea: 01.03.2022, ora 7:00 – 11.03.2022, până la ora 24:00. „În cadrul prezentului apel de proiecte, cererile de finanțare se vor depune exclusiv electronic, printr-o platforma electronica dedicată”, se arată în document.

Perioada de consultare publică este de 5 zile lucrătoare de la data publicării pe site-ul Ministerului Educației. „Ghidul conține informațiile specifice necesare în vederea lansării apelului de proiecte Schema de granturi PNRAS (runda 1), respectiv: modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, condiții de eligibilitate, criterii de evaluare, descrierea etapelor de verificare, evaluare, contractare a proiectelor”, se arată în anunț.

Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a Școlii gimnaziale „Miron Costin”, din cartierul I.C. Frimu,în cadrul unui proiect cu fonduri europene. Este vorba despre contractul ce vizează modernizarea corpului C1 din str. Alba Iulia nr. 2, cu o valoare de 1.959.590,00 lei fără TV. Durata contractului este de 12 luni (3 luni proiectare + 9 luni execuție).

Proiectul vizează corpul C1, situat pe str. Alba Iulia nr. 2, construit în anul 1936, în care își desfășoară cursurile aproximativ 265 elevi. Principalele categorii de lucrări de intervenție sunt:

  • lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii;
  • lucrări de reabilitare termică a sistemului de furnizare a apei calde de consum;
  • instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu;
  • lucrări de instalare a sistemelor de climatizare, ventilare naturală pentru asigurarea calității aerului interior;
  • lucrări de modernizare a instalației de iluminat aferente clădirii; lucrări de management energetic pentru clădiri;
  • lucrări conexe.

Consiliul Județean Galați a lansat, recent, proiectul de dotare cu echipamente IT a patru școli speciale din învățământul gălățean. Valoarea contractului este de 829.997 de lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Operaţional Competitivitate.

În cadrul programului vor fi achiziționate 402 tablete pentru elevi, 44 de laptopuri, 39 de camere web, două proiectoare, două ecrane de proiecţie, șase table interactive şi patru routere.

„S-a reușit, după multe luni de așteptare la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, demararea acestui proiect cu fonduri europene, prin care vom dota școlile speciale din județul Galați cu tablete, laptopuri, camere web, ecrane de proiecție, routere și table interactive. Echipamentele vor putea fi folosite atât în cazul în care orele se vor desfășura în sistem online, cât și în activitatea didactică de zi cu zi. Mai mult, vor putea fi utilizate și pentru activități concepute special pentru elevii cu cerințe educaționale speciale. Acest proiect a fost depus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene încă din toamna anului trecut”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

În prezent, sunt în derulare procedurile din cadrul licitațiilor. Echipamentele IT sunt pentru Școala Specială “Constantin Pufan”, Liceul Tehnologic “Simion Mehedinţi”, Şcoala Specială “Emil Gârleanu” şi Şcoala Specială “Constantin Păunescu”.