USR cere controale comune de la Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii la centrele pentru copii cu dizabilități Recomandat

USR îi cere premierului Marcel Ciolacu să dispună de urgență ca Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii să efectueze controale comune în toate centrele în care sunt copii cu dizabilități.

Potrivit USR, „drame precum cea din centrele rezidențiale din Târgu Mureș, unde 63 de copii cu dizabilități au fost găsiți în condiții inumane, se pot repeta oricând în orice colț al țării”.
În toate centrele din țară sunt probleme, pe de o parte din cauza finanțării insuficiente pentru serviciile sociale și a lipsei de personal din centre, pe de altă parte din cauza refuzului PSD-PNL de a face o reformă reală în legislația din domeniu, mai susține partidul de opoziție.

„Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidențiale, din care circa 2.800 sunt copii cu dizabilități. Cerem Guvernului să dispună controale comune ale Ministerului Sănătății și Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Astfel de controale în echipe mixte medical-social și-au dovedit eficiența în 2016, în timpul guvernării tehnocrate, dar de atunci nu s-au mai făcut, deși ar reprezenta garanția că acești copii au cu adevărat acces la tratamente și monitorizare medicală adecvate”, declară Oana Țoiu, deputată USR și membră a Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.

USR atrage atenția că atât copiii, cât și adulții din centrele rezidențiale trebuie să aibă acces la medic de familie, astfel încât să nu depindă doar de medicul sau asistenții din centre. Totodată, aceștia trebuie să aibă acces la analize medicale efectuate, anual, în afara centrului, tot în scopul unei monitorizări independente a stării lor de sănătate. În plus, copiilor cu dizabilități trebuie să li se asigure tratamente de recuperare.
„Condamnăm ferm decizia autorităților de a renunța la colaborarea cu societatea civilă, care asigura tratamente de recuperare copiilor din centre. Este o formă de răzbunare pentru controalele realizate de Centrul de Resurse Juridice la centrele rezidențiale unde copiii erau ținuți sub zăvor. Copiii - inclusiv copiii cu dizabilități - din grija statului trebuie să aibă șansa la o viață și cu bucurii, și cu joacă, și cu asistența de care au nevoie. Sunt copii, nu legume. Cerem

Autorității Naționale pentru Protecția Copiilor și Ministerului Sănătății să aloce resurse ca în fiecare centru rezidențial copiii să aibă acces la medicație, tratament, kinetoterapie, ieșire în aer liber și activități de joacă”, adaugă Oana Țoiu.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.