Se ridică noul Muzeu de Artă Vizuală din Galați-un spațiu modern pentru peste 7.000 de lucrări de artă Recomandat

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a verificat stadiul lucrărilor pe șantierul noului Muzeu de Artă Vizuală din Galați, anunțând că ritmul de execuție a fost accelerat pentru ca, până la începutul sezonului rece, clădirea să fie închisă la exterior și să poată continua lucrările interioare.

„Așa cum am solicitat, constructorii au accelerat ritmul, astfel încât până la începutul sezonului rece clădirea să fie închisă la exterior. În prezent, aproape 100 de muncitori se află pe șantier”, a declarat Costel Fotea.

Potrivit acestuia, termoizolarea și hidroizolarea pereților din beton au fost finalizate, iar în prezent se lucrează la acoperiș, la montarea structurii-suport pentru plăcile decorative (HPL), precum și la compartimentările interioare și instalațiile electrice și de canalizare.

Un proiect cultural de referință

Cu o suprafață totală desfășurată de 6.300 de metri pătrați, noul Muzeu de Artă Vizuală va fi alcătuit din patru corpuri de clădire, la care se vor adăuga galeriile exterioare. Clădirea va avea patru niveluri și va include: săli de expoziții, ateliere pentru artiști, laboratoare de restaurare, o bibliotecă și o sală Auditorium cu 180 de locuri.

„Muzeul de Artă Vizuală va putea, astfel, să-și valorifice patrimoniul impresionant — peste 7.000 de lucrări de artă — și va deveni un reper cultural de referință pentru Galați și întreaga regiune”, a precizat Costel Fotea.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.