Președintele Senatului vrea să construiască o capelă în Parlament Recomandat

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a anunțat că propune și sprijină proiectul privind construirea unei capele dedicate rugăciunii în Parlament. Dacă se va realiza, va fi prima capelă din Parlamentul României.

Nicolae Ciucă a făcut dezvăluirea la reuniunea Mic Dejun cu Rugăciune care s-a desfășurat marți, în Parlament.
Șeful Senatului le-a spus participanților că va sprijini construirea primei capele dedicate rugăciunii în Parlament. La reuniune au participat ambasadori, parlamentari români reprezentanții cultelor religioase și cei ai societății civile.

Nicolae Ciucă a declarat recent că „în misiunile pe care le-a condus ca general în afara țării a construit lăcașe de rugăciune alături de camarazii săi cu propriile mâini”.
Un asemenea lăcaș de cult din lemn, construit în Afganistan, a fost dus la Craiova și este funcțional.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.