Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat că instanța cipriotă a decis predarea lui Steinmetz Benyamin autorităților din România. Totuși, decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de trei zile.
Alina Gorghiu a explicat că decizia a fost luată în conformitate cu prevederile Deciziei-cadru 2002/584/JAI. Ministerul Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor, a sprijinit cu toate datele necesare instanțele cipriote, în vederea oferirii garanțiilor că sunt respectate standardele CEDO în ceea ce privește condițiile de detenție, a transmis Ministerul Justiției.
Potrivit datelor oficiale, în decembrie 2020, Steinmetz Benyamin a fost condamnat definitiv, de ÎCCJ, la pedeapsa de cinci ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.
Pe numele acestuia, Curtea de Apel Brașov a emis un mandat european de arestare.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display