Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că a propus liderilor din sud-estul Europei și Balcanii de Vest să lucreze împreună pentru dezvoltarea economică a zonei noastre.
Propunerea a fost făcută în cadrul unei întâlniri la care au participat numeroși lideri politici.
„Alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Charles Michel, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și alți șefi de stat și de guvern din Europa de sud-est am reafirmat unitatea și solidaritatea de care trebuie să dăm dovadă în acest moment esențial al istoriei. De felul în care acționăm acum depinde viitorul Europei și păstrarea valorilor fundamentale ale democrației și libertății”, a transmis premierul român.
În timpul întâlnirii, Marcel Ciolacu a vorbit despre aderarea României la spațiul Schengen.
„România este un vector de stabilitate și poate fi un hub economic cheie în această zonă a Europei. Avem nevoie de un mecanism european care să susțină investițiile foarte mari pe care le vom face în infrastructură și extinderea capacităților logistice. În plus, am subliniat că locul României este în Schengen. Aderarea țării noastre la Spațiul Schengen este nu doar o așteptare legitimă, ci și o decizie de importanță strategică în actualul context regional”, a precizat prim-ministrul român.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display