Guvernul a decis să acorde noi fonduri pentru operațiunea de consolidare a solului din orașul Slănic Prahova. Decizia a fost luată în ședința de joi a executivului. „Este o problemă de siguranță a locuitorilor orașului”, a explicat premierul Marcel Ciolacu.
Banii vor fi alocați în regim de urgență.
„O decizie importantă este legată de alocarea unor fonduri în regim de urgență pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Acolo unde strada s-a surpat, este o problemă de siguranță a locuitorilor orașului”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Zeci de persoane au fost evacuate după ce o porțiune a unei străzi din Slănic Prahova s-a surpat.
Șeful DSU, dr. Raed Arafat a participat la World Fire Congress în timpul vizitei de lucru din Statele Unite ale Americii. Evenimentul a fost deschis de administratorul Agenției Naționale de Management al Situațiilor de Urgență (FEMA), E.S. Deanne Criswell. Cu această ocazie Arafat a avut o întâlnire cu Dr. Lori Moore Merrel, șeful Administrației Pompierilor din SUA.
În cadrul acestei discuții, șeful DSU a prezentat sistemul național integrat de urgență din România, experiențele și măsurile adoptate de țara noastră în gestionarea situațiilor de urgență și dezastre naturale. Pregătirea personalului de intervenție, pașii parcurși în crearea și consolidarea rezilienței societate prin pregătirea populației, tehnica performantă achiziționată în scopul oferii unui răspuns rapid în situații de urgență (terestru, maritim si aerian), sunt alte subiecte abordate în cadrul întrevederii. De asemenea, șeful DSU a vorbit și despre consolidarea relațiilor și a cooperării internaționale în domeniul gestionării situațiilor de urgență și dezastre naturale între România și alte state.
Astfel, o importantă concluzie a acestei întâlniri o constituie o viitoare colaborare între DSU și US Fire Administration, ocazie cu care, dr. Raed Arafat a adresat invitația șefului Administrației Pompierilor din SUA de a veni în România pentru detalierea activităților în care se poate colabora.
La această primă ediție a Congresului Mondial al Pompierilor, din cadrul delegației României au fost prezenți și trei ofițeri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Congresul mondial de pompieri din 2024, care a reunit reprezentați din peste 50 de țări, a fost creat pentru a aborda numeroasele domenii de interes comun ale serviciilor de pompieri din întreaga lume.
Acest eveniment istoric urmărește să aprofundeze colaborarea internațională între serviciile de pompieri - aducând beneficiile înțelegerii și experienței comune pentru a face față provocărilor cu care se confruntă serviciile de pompieri la nivel global.
De asemenea, la finalul acestui congres se va semna Carta cu membrii fondatori ai Congresului Mondial al Pompierilor.
Ulterior, șeful DSU va participa la întâlnirea înalților oficiali responsabili în domeniul rezilienței la NATO.
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de Ziua Europei. Alegerile europarlamentare reprezintă un test cu mize foarte importante, a spus șeful statului.
Avem obligația să îi încurajăm pe cetățenii națiunilor noastre să participe la vot, a transmis Klaus Iohannnis.
„La aproape trei sferturi de secol de la Declarația Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanșată de Rusia împotriva Ucrainei ne pune în fața unor decizii majore, prin care să ne reconfirmăm atașamentul deplin la principiile și valorile definitorii pentru Uniunea Europeană: solidaritate, unitate, diversitate, respect pentru statul de drept și drepturile fundamentale ale omului. Aceștia sunt pilonii pe care s-a construit Uniunea noastră și pe care în urmă cu cinci ani, la Summitul istoric de la Sibiu, ne-am luat angajamentul să-i apărăm, pentru a putea consolida și avansa proiectul european”, scrie în mesajul președintelui României, Klaus Iohannis, de Ziua Europei.
Iohannis a subliniat importanța alegerilor europarlamentare.
„Provocările actuale ne arată cu atât mai clar că avem responsabilitatea față de oameni să menținem pacea pe continent, iar cea mai sigură soluție este întărirea construcției europene și consolidarea unității dintre națiunile noastre. Divizarea dintre state, discursurile care promovează faliile în interiorul societăților democratice sunt arme care ne amenință pacea și prosperitatea. Sunt fenomene îngrijorătoare, care includ ample campanii de dezinformare, știri false, agresivitate sporită în spațiul public. Toate acestea pun la încercare sănătatea democrațiilor noastre și generează o polarizare accentuată în societate. În acest context, alegerile europarlamentare din acest an reprezintă un test cu mize foarte importante pentru democrația europeană și avem obligația să îi încurajăm pe cetățenii națiunilor noastre să participe la vot. Europenii își doresc să trăiască în societăți libere, cu stat de drept funcțional, în care drepturile și libertățile sunt respectate, iar rezultatul votului din iunie trebuie să reflecte această opțiune majoritară”, mai arată Klaus Iohannis.
Președintele României a mai analizat curentul anti european.
„Care este alternativa pe care o propun la acest proiect care a adus pace și a dărâmat zidurile urii și ale prejudecăților care au cauzat conflicte fratricide între popoarele europene? Proiectul european ne-a adus la un loc oferind un model de colaborare în interesul comun, de conviețuire și armonie multiculturală, transformându-se într-un spațiu al unității în diversitate. La 45 de ani de la organizarea primelor alegeri europene, este important să ne reamintim că deciziile noastre pot influența în bine viitorul proiectului european. Într-un context global problematic, cu provocări multiple, Uniunea Europeană își sporește importanța ca far al solidarității și al aspirației către pace și prosperitate. Țara noastră, ferm ancorată în proiectul european, contribuie activ la acțiunile care alimentează și susțin progresul Uniunii”, precizează președintele Iohannis.
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț Barbu, împreună cu omologul său din Israel Avi Dichter, însoțit de o delegație condusă de E.S. Reuven Azar, ambasadorul Israelului la București au efectuat o vizită de lucru în teren la obiective de investiții din județele Ialomița și Constanța.
Primul obiectiv vizitat a fost Stația de pompare și repompare de la Fetești SPP 1, care face parte din Amenajarea de irigații Pietroiu Ștefan cel Mare, fiind localizată pe raza teritorială a județului Ialomița. Alimentarea cu apă a stației se face prin infrastructura principală de îmbunătățiri funciare (canal CD1) administrată și reabilitată de către ANIF prin
Programul Național de Reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România.
În urma accesării fondurilor nerambursabile, prin măsura 125, puse la dispoziție de MADR, stația a fost reabilitată în întregime în anul 2015, permițând astfel irigarea unei suprafețe de 2429 ha.
Amenajarea Pietroiu Ștefan cel Mare cuprinde cinci stații de pompare și repompare a apei și cinci canale de aducțiune și are o suprafață totală de 52.428 ha, din care 21.992 ha pe raza județului Călărași. Din suprafața totală a amenajării, 52.233 ha sunt declarate viabile, iar prin două lucrări de investiții demarate se are în vedere reabilitarea întregii suprafețe amenajate.
În cadrul acestei vizite a fost prezent un fermier benficiar al Programului de reabilitare cu ajutorul căruia acesta reușește să irige o suprafață de 4000 de hectare, cultură mare. Suprafața este deservită de 24 de echipamente de irigat de tip pivot și liniare.
Celalate obiective vizitate au fost ferma Agrichim Ialomița, societatea Cambella, silozurile Saligny din portul Constanța, compania Ameropa și Ferma de ovine Iancu.
Pe parcursul deplasării, ministrul român a salutat importanța intensificării cooperării bilaterale între cele două țări pe subiecte de interes comun cu beneficii concrete pentru fermieri, iar această vizită creează premisele favorabile în acest sens.
„Am susținut și susțin în continuare reabilitarea sistemului de irigații al României deoarece nu este bucurie mai mare decât să vezi apă pe canale, stații retehnologizate, echipamente moderne de irigații pe câmp și fermieri mulțumiți!”,a transmis Florin Barbu.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, a vizitat Turbomecanica. Am cunoscut o echipă performantă și o companie cu capital românesc care are un potențial foarte mare de dezvoltare, a spus ministrul la finalul vizitei.
Potrivit lui Oprea, industria aeronautică este prioritară pentru MEAT datorită potențialului școlii românești, a experienței existente, dar și a dezvoltării globale a pieței aeronavelor, a mentenanței și a pieselor de schimb.
„Astăzi Turbomecanica repară atât motoare de avioane și elicoptere, cât și angrenaje diverse. Poate produce si repara motoare atât pentru industria de apărare, dar și pentru cele de uz civil. Însă capacitatea de diversificare a producției existente depinde de construcția unei fabrici noi. Schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare poate fi o soluție de a finanța mai ușor un astfel de proiect. I-am rugat să ia în considerare și o această posibilitate, schema de ajutor de stat find una competitivă, în care cele mai bune proiecte vor fi selectate. Am fost impresionat și de felul în care au reușit să facă schimbul de generații atât la nivelul conducerii, cât și la cel tehnic. Am văzut tată și fiu care își predau meseria de la unul la celălalt, dar și mulți tineri care au terminat clasele de învățământ dual și care se pregătesc continuu sub îndrumarea celor cu experiență”, a precizat Radu Oprea.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că România ar putea trimite un sistem Patriot în Ucraina. Șeful statului român a discutat varianta cu președintele american Joe Biden. Iohannis se află în SUA și s-a întâlnit cu Biden la Casa Albă.
Anunțul a fost făcut la Washington după o întâlnire cu președintele american Joe Biden, a transmis publicația ucraineană Kyiv Independent.
Problema va fi discutată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
„A existat o discuție despre cine poate trimite sisteme Patriot în Ucraina în ultimele săptămâni. (...) Președintele Biden a menționat-o... în întâlnirea noastră și am spus că sunt deschis la discuții. Trebuie să discut în Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru a vedea ce putem oferi și ce putem obține în schimb, pentru că este inacceptabil să lăsăm România fără apărare aeriană", a declarat Klaus Iohannis.
România are șapte sisteme de apărare aeriană Patriot, trei dintre acestea fiind cumpărate anul trecut. Liderii NATO au cerut de mai multe ori membrilor alianței să doneze Ucrainei sisteme de apărare aeriană.
Candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a vizitat o grădiniță modulară din Sectorul 4. Este un model care poate fi aplicat cu ușurință în multe zone ale Capitalei, a fost concluzia lui Firea.
Potrivit Gabrielei Firea, anul trecut peste 3.000 de copii nu au prins loc la grădinițele de stat din București. Aproape la fel de mulți copii nu au avut la creșele de stat și toate aceste familii au fost obligate să găsească soluții, unele dintre ele mult prea costisitoare, a mai subiniat Firea.
Criza locurilor din grădinițe și creșe poate fi depășită prin realizarea de creșe modulare, construite din materiale ușoare, a arătat Gabriela Firea. Ea a vizitat o unitate de acest tip construită în Sectorul 4.
„În Sectorul 4, colegul meu Daniel Băluță, a început un plan amplu de construire a unor grădinițe modulare, din materiale ușoare, care pot fi ridicate rapid pe spații existente deja. Am vizitat, împreună cu premierul Marcel Ciolacu, Grădinița Școlii 194. Este un model care poate fi aplicat cu ușurință în multe zone ale Capitalei și în celelalte sectoare unde există atât de mare nevoie de aceste instituții de educație timpurie. O grădiniță cu 200 de locuri, de peste 2.000 mp, construită de la zero”, a transmis Firea.
De asemenea, în Sectorul 4 s-au făcut primii pași pentru „reconfigurarea unor clădiri existente, aflate în proprietatea sau în administrarea autorității locale, pentru a le transforma în creșe și grădinițe noi”. La final vor fi create peste 2.000 de locuri, a precizat Gabriela Firea.
Premierul Marcel Ciolacu a asistat la meciul din Liga a II-a de fotbal dintre Gloria Buzău și Unirea Slobozia. Victorie şi promovare în Liga 1 pentru Gloria Buzău, a spus Ciolacu la final.
Marcel Ciolacu este din Buzău și s-a declarat mândru de jucătorii Gloriei.
„Victorie şi promovare în Liga 1 pentru Gloria Buzău! Un sezon greu, dar care s-a încheiat en fanfare. Bravo, băieți! Suntem cu toții mândri de voi!
Partida Gloria-Unirea s-a disputat marți seara, la Buzău, și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-0. Chiar dacă mai au o partidă de disputat, fotbaliștii buzoieni și-au asigura promovarea în primul eșalon fotbalistic.
Nouă cetățeni români și membri de familie au fost evacuați miercuri din Fâșia Gaza. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis că ei au ajuns în Egipt și urmează să ajungă în țară.
MAE a transmis că în urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah.
Aceștia au fost preluați de către echipa consulară mobilă a Ambasadei României în Egipt care îi va însoți până la Cairo, de unde vor fi îmbarcați spre România, în perioada următoare.
De asemenea, marți, 30 aprilie, un alt cetățean român a fost sprijinit să părăsească Fâșia Gaza. Până în prezent, 323 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza.
MAE precizează că menține contactul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a altor cetățeni români și membri de familie în cazul în care vor mai fi alte solicitări, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță deblocarea proiectului privind autostrada care va lega Moldova și Transilvania. Restart pentru Autostrada Brașov-Bacău, a spus Grindeanu.
Potrivit ministrului Transporturilor, CNAIR a desemnat marți câștigătorul pentru contractul necesar finalizării Studiului de Fezabilitate al autostrăzii.
Contractul cu o valoare de 81,2 milioane de lei (fără TVA) va trebui finalizat în maximum 24 de luni de proiectantul român desemnat câștigător.
Totuși, contractul va fi semnat după expirarea perioadei în care pot fi depuse contestații și după soluționarea acestora dacă va fi cazul.
Noua autostradă care va asigura conexiunea între Moldova și Transilvania va avea o lungime estimată de 164 km.
Error: No articles to display