O problemă a viitorului apropiat: măștile de unică folosință poluează mediul cu metale grele Recomandat

Echipa Universităţii Swansea, din Țara Galilor, a descoperit că au fost eliberate metale grele şi fibre plastice, atunci când măştile aruncate au pătruns în apă. Metalele grele găsite sunt „bio - acumulative”, ceea ce înseamnă că nu sunt eliminate din sistemele acvatice şi se acumulează în timp. Poluanţii au fost adesea legaţi de coloranţii folosiţi la producerea măştilor, preparaţi mai ales în Asia de Sud şi, în special, în China. Echipa a găsit urme de plumb, antimoniu şi cadmiu - toate metalele grele care pot fi toxice în doze mici. „La scară de mediu, cu cantitatea de producţie a acestor lucruri - totul se acumulează”, a avertizat dr. Geraint Sullivan, expert în transfer de tehnologie la universitate.

Oamenii de ştiinţă au spus că trebuie să existe o reglementare mai bună şi să se efectueze mai multe cercetări. „Înainte de pandemie, ne uitam la reducerea utilizării paielor din plastic, la reducerea ambalajelor, dar acum ne uităm la eliminarea a sute şi mii de măşti", după cum a declarat liderul proiectului, dr. Sarper Sarp, de la Colegiul de Inginerie al universităţii, potrivit BBC.

„Avantajele purtării măştilor sunt imense, aşa că trebuie să le purtăm în continuare, dar trebuie să fim atenţi la diferite reglementări şi standardizarea măştilor şi la calitatea materialelor pe care le folosim. Trebuie să fim atenţi la modul în care sunt produse, la modul în care le putem testa şi la modul de standardizare a calităţii acestora”, a mai subliniat dr. Sarp

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.