Cadru medical infectat cuCovid la doua luni după vaccinare Recomandat

Un medic specialist chirurgie generală s-a infectat cu noul coronavirus la două luni după ce s-a vaccinat cu serul produs de PfizerBioNTech, cu schema completă.

Medicul Vlad Braga a povestit că simptomele au durat doar trei zile, timp în care a avut dureri de cap și a fost fără gust și miros. În a șaptea zi, testul COVID-19 i-a ieșit negativ.

„La 2 luni după ce m-am vaccinat cu serul produs de PfizerBioNTech, m-am infectat cu virusul SARS-CoV2. Am ales să mă vaccinez ca să îmi protejez mai mult familia și m-a ferit să nu fac o formă severă. Precum au arătat și studiile, vaccinul nu ne protejează neapărat împotriva infectării, dar mai degrabă ne protejează să nu facem o formă severă a bolii. Într-o dimineață m-am trezit cu o durere de cap și în aceeași zi nu am mai simțit același gust al cafelei. Am zis să fac un test rapid de antigen, iar rezultatul a fost pozitiv. Am intrat în carantină 14 zile, izolându-mă de familie. Doar 3 zile au durat simptomele în care am avut dureri de cap și nu am avut gust și miros. În a șaptea zi am făcut un test COVID-19 și a ieșit negativ. După cele 14 zile necesare, am ieșit din izolare, iar în dimineața următoare mi-am început activitatea la centrul de vaccinare. a declarat dr. Vlad Braga, potrivit Ro Vaccinare.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.