Paul Petrescu

LaTecuci a avut loc Simpozionul interjudețean „Rising Society”. Inițiativa acestui forum transdisciplinar orientat către situația educației în pandemie aparține profesorilor Monica Onica (CNSH), Monica Chiscoci (CNAE) și Daniel Mazilu (CNCH), care, alături de colegii din Tecuci, din localitățile învecinate și de profesorii participanți din țară, au dezbătut online cele mai dificile / incomode aspecte generate de pandemie, cu scopul general al depășirii problemelor actuale prin creativitate, inovație și implicare socială.

Ediția din acest an, organizată de CNAE Tecuci se va concretiza într-o revistă digitală – Lucrările Simpozionului Rising Society, care va publicată pe site-ul oficial al evenimentului în zilele următoare.

Profesorii și elevii participanți din județele Galați, Vrancea, Neamț, Sibiu, Vâlcea, precum și din municipiul București au primit diplome de participare, care atesta contribuția profesională în folosul comunităților locale.

Pe fondul lipsei oportunităților privind implicarea civică, Societatea Academică din România, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Activă, au creat inițiativa ,,Acceleratorul de Implicare civică pentru tineri". Proiectul își propune să ofere tinerilor între 15 și 26 de ani din mediul rural și urban mic oportunitatea de a învața aspecte referitoare la implicarea civică și comunitară, care, din păcate, sunt abordate superficial în școală. Dacă îți dorești să faci parte din schimbare nu ezită să te înscrii, până la data de 30 aprilie! Tu vei aplica la CivicAcc. cu o problemă pe care vrei să o rezolvi în localitatea ta de intervenție, iar noi te vom ajuta cu formare inițială și continuă, mentorat, coaching și instrumentele necesare pentru ca tu să schimbi în bine comunitatea.

Ca să te poți înscrie în CivicAcc, trebuie:

  • … să ai cel puțin 15 și cel mult 26 de ani la data de 1 iulie 2021;
  • … ca inițiativa ta să se desfășoare în mediul rural sau în urbanul mic (localitatea de intervenție să fie o comună, un oraș sau municipiu cu sub 50.000 de locuitori);
  • … să provii din localitatea de intervenție sau să locuiești/studiezi acolo.

Sunt invitați să aplice atât tinerii care locuiesc și studiază în comune, orașe sau municipii cu sub 50.000 de locuitori, cât și cei care provin de acolo, dar acum se află în urbanul mare la muncă sau studii, cât timp își propun să schimbe în bine comunitatea din care provin.

Ce îți va oferi Acceleratorul de implicare civică pentru tineri?

    • formare inițială (sesiuni online de formare și un training fizic de 7 zile, care va avea loc la munte la finalul lunii iulie) pe teme precum: valori și leadership, bună guvernare, advocacy, community building, promovare în social media, blogging cetățenesc etc.
    • șapte luni de coaching și mentorat 1 la 1 (iulie 2021-ianuarie 2021) cu un mentor de implicare civică, care te va sprijini să rezolvi problema cu care aplici în proiect și să devii un tânăr lider al comunității tale;
    • o întâlnire de 4 zile la București (în luna octombrie), unde:

- vei participa la o dezbatere cu parlamentarii, în cadrul unei vizite de studiu la Parlament;

    • vei participa la o simulare de 2 zile a activității unui Consiliu Local;
    • vei avea parte de un workshop de public-speaking și susținut evenimente de informare;
  • networking și șansa de a participa la evenimente de dialog cu demnitari, lideri ai societății civile, antreprenori și diplomați, pe teme diverse precum: sustenabilitate, dezvoltare durabilă, responsabilitate socială, educație pentru secolul XXI etc;
  • instrumentele necesare și tot suportul de care ai nevoie pentru a rezolva o problemă din localitatea de intervenție.

Ce vei face în cadrul CivicAcc?

Ca participant în Acceleratorul de implicare civică pentru tineri:

  • vei participa la ședințe de Consiliu Local și vei duce problema ta în fața aleșilor;
  • vei trimite cereri și petiții către autoritățile responsabile de rezolvarea problemei selectate și te vei întâlni cu reprezentanții acestora;
  • vei coaliza oameni și organizații în jurul soluției tale și vei organiza consultări publice și dezbateri;
  • îți vei face cunoscută povestea, campania și angajamentul civic;
  • dacă ai talent la scris, vei avea posibilitatea de a scrie articole remunerate pentru România Curată;
  • vei multiplica cele învățate în Accelerator în cadrul unei sesiuni locale despre importanța participării civice.

…iar lista poate continua cu alte activități relevante pentru tine, comunitatea ta și problema pe care îți propui să o rezolvi.

CivicAcc. nu este doar un proiect, ci reprezintă cea mai cool comunitate de tineri implicați civic. Vom crește împreună, vom experiemnta acea educație civică pe bune, nepredată în școală, și vom schimba lucrurile în bine la firul ierbii. Te încurajăm să aplici chiar dacă nu ai experiență în voluntariat sau proiecte de activism civic.

 

Evenimentul va fi sărbătorit în fiecare an, pe 10 ianuarie, potrivit legii promulgate azi de președintele României și instituită de Parlament, luna trecută.

„Sărbătorirea zilei matematicii, informaticii şi ştiinţelor naturii poate fi organizată de către Academia Română, instituţiile de cercetare, instituţiile de învăţământ, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice, prin organizarea şi/sau participarea la programe şi manifestări ştiinţifice, culturale, educative, artistice, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate matematicii, informaticii şi ştiinţelor naturii”, se arată în textul noii legi.

autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor prevăzute la alin. (l), în limita alocaţiilor bugetare aprobate.

În plus, Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune, în calitate de servicii publice, vor include în programul zilei emisiuni ori aspecte de la manifestările ocazionate de sărbătorirea Zilei matematicii, informaticii şi ştiinţelor naturii.

Proiectul de lege iniţiat de către liderul deputaţilor minorităţilor Varujan Pambuccian a fost adoptat, decizional, de Camera Deputaţilor pe 17 martie.

 

 

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Galați împlinește 20 de ani de activitate și, cu această ocazie, urează succes tuturor tinerilor cu care a colaborat în decursul anilor.” De 20 de ani construim împreună viitorul! Și ne bucurăm că am făcut parte din devenirea voastră. Suntem aproape de voi!”se precizează pe pagina de social media a organizației.

În acest an se desfăşoară cea de-a XX-a ediţie a Târgului de Oferte Educaționale "CARIERA", cel mai important eveniment de marketing educațional din învățământul preuniversitar gălățean, în care unitățile școlare liceale din județul Galați vor prezenta oferta de servicii educaționale viitorilor absolvenți ai clasei a VIII a și părinților acestora.

Manifestarea este organizata anual de CJRAE Galați, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Galați și cu participarea tuturor liceelor / colegiilor din județul Galați.

Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a CJRAE, zilnic in perioada 20-22 aprilie începând cu ora 11.

Manifestarea a avut vernisajul miercuri, 14 aprilie, la sediul Muzeului de Artă Vizuală Galaţi, din strada Tecuci.

Salonul Anual al Filialei U.A.P.R. Galați a fost deschis, astăzi, de Dan Basarab Nanu, directorul muzeului, Eduard Costandache, curatorul expoziției, Mariana Tomozei Cocoș, critic de artă și Gheorghe Andreescu, președintele U.A.P.R. Filiala Galați.

Ediţia a patra a Salonului anual reprezintă o selecție a lucrărilor expuse în cadrul celor patru saloane organizate la Galeria de Artă ,,Nicolae Mantu” în 2020. Expoziția cuprinde 46 de lucrări de pictură, sculptură, grafică şi artă decorativă, creații ale plasticienilor gălățeni, membri ai Filialei U.A.P. Galați. Ca în fiecare an şi această ediţie este dedicată unui artist care nu se mai află printre noi: artistul şi cercetătorul Eugen Holban (26 iulie 1935 – 25 noiembrie 2020)."Ne dorim ca acest salon să fie un pre-eveniment al aniversării celor 70 de ani de existenţă a filialei gălăţene a UAPR, moment ce va fi marcat, în 25 mai, prin alte două expoziţii, organizate de data aceasta la Galeria de Artă "N. Mantu", una dedicată membrilor UAPR care nu mai sunt printre noi, iar cealaltă artiştilor activi ai organizaţiei", a precizat la deschidere, organizatorul Salonului anual al artiştilor plastici gălăţeni, artistul plastic şi muzeograful Eduard Costandache.

 

CALENDARUL de desfășurare a Evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2020-2021:

  • 7 - 11 iunie 2021 - Înscrierea la evaluarea națională
  • 22 iunie 2021 - Limba și literatura română, probă scrisă
  • 24 iunie 2021 - Matematică, probă scrisă
  • 25 iunie 2021 - Limba și literatura maternă, probă scrisă
  • 29 iunie 2021 (până la ora 14:00) - Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 29 iunie 2021 (ora 16:00 - ora 19:00) - 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) - Depunerea contestațiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021 - Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2021 - Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

CALENDARUL examenului de Bacalaureat 2021:

 

Sesiunea iunie - iulie 2021

  • 31 mai - 4 iunie 2021 - Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 4 iunie 2021 - Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 14-16 iunie 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
  • 16-17 iunie 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
  • 18-23 iunie 2021 - Evaluarea competențelor digitale - proba D
  • 23-25 iunie 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 28 iunie 2021 - Limba și literatura română - proba E.a) - proba scrisă
  • 29 iunie 2021 - Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
  • 30 iunie 2021 - Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă
  • 1 iulie 2021 - Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
  • 5 iulie 2021 - Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 - 18,00
  • 6 - 9 iulie 2021 - Rezolvarea contestațiilor
  • 9 iulie 2021 - Afișarea rezultatelor finale

Sesiunea august – septembrie 2021

  • 19 - 26 iulie 2021 - Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august 2021 - Limba și literatura română - proba E.a) - proba scrisă
  • 17 august 2021 - Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
  • 18 august 2021 - Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă
  • 19 august 2021 - Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
  • 23-24 august 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 25 august 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
  • 26 - 27 august 2021 - Evaluarea competențelor digitale - proba D
  • 30 - 31 august 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C
  • 31 august 2021 - Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 - 18,00)
  • 1- 3 septembrie 2021 - Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2021 - Afișarea rezultatelor finale

De astăzi, starea de alertă se prelungeşte în toată ţara cu alte 30 de zile, până pe 12 mai. La jumătatea lunii mai, România va împlini un an de stare de alertă, la care se adaugă cele două luni iniţiale de stare de urgenţă.

Executivul a adoptat joi Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

în perioada 1 mai - 2 mai 2021 (Paştele Ortodox 2021), în intervalul orar 20:00 - 5:00, în toate localităţile va fi permisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei sau gospodăriei pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase.

Consiliul Național al Elevilor (CNE) organizează cea de-a patra ediție a Galei Elevului Reprezentant, eveniment care va avea loc pe data de 15 mai, prin care CNE va răsplăti eforturile actorilor implicați în societatea civilă. Anul acesta, la baza proiectului va sta conceptul intitulat „ResetEDU – un nou capitol pentru educație”

Astfel, oricine poate nominaliza o persoană care, prin acțiunile sale, contribuie la dezvoltarea climatului educațional. Categoriile în cadrul cărora se pot face nominalizări sunt: „Elev implicat în comunitate”, „Profesor de 10”, „Părinte – agent al schimbării” și „Comunități școlare reziliente”. Calendarul de desfășurare al evenimentului este:

  • secțiunile disponibile online;
  • 16 aprilie – 01 mai, ora 23:59 – Jurizarea nominalizărilor depuse;
  • 10 mai – Publicarea listei cu semifinaliști;
  • 15 mai, ora 16:00 – Premierea celor nominalizați la Gala Elevului Reprezentant.

Regulamentul evenimentului, precum și alte informații privind criteriile de jurizare sau condițiile de eligibilitate ale persoanelor nominalizate pot fi consultate pe website-ul dedicat https://gala.consiliulelevilor.ro/nominalizeaza/.

Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, din cadrul Universității ”Dunărea de Jos” contorizează, anul acesta, 66 de ani de când formează specialiști în domeniul acvaculturii.

Sub sloganul ”Împreună, facem ca totul să fie posibil!” reprezentanții facultății gălățene susțin că vor să asigure transferul de cunoaștere practică spre studenții facultății prin intermediul Stației Pilot ,,Sistem Recirculant de Acvacultură’’.

”Aici, în universul lumii acvatice, studenții deprind experiența necesară pentru a putea asigura managementul operativ la nivelul celor mai complexe sisteme de producție din acvacultură. Te așteptăm în #ComunitateaSIA# pentru a fi partenerul nostru în cercetare, inovare și producție.

Aici înveți tehnologii de creștere pentru diverse specii de pești, precum și moduri de operare și control al celor mai noi echipamente întâlnite în acvacultura intensivă” promite colectivul implicat în promovarea dar și coordonarea acestei instituții universitare de înaltă specializare în educația din domeniul Științelor Vieții.

Mai trebuie subliniat faptul că, elementul central al procesului educațional din SIA este tocmai această Stație Pilot ,,Sistem Recirculant de Acvacultură’’ - RSA.

În cadrul Stației pilot se desfășoară cercetări avansate, exploratorii, transdisciplinare, ce au ca principal deziderat idenficarea unor soluții inovare care să eficientizeze funcționarea sistemelor recirculante de acvacultură, atât din punct de vedere tehnic cât și economic.

În acest scop, sunt dezvoltate următoarele direcții de cercetare:

  • Optimizarea proceselor de tratare a apei tehnologice și a efluentului de acvacultură intensivă prin îmbunătățirea și/sau dezvoltarea unor instalații/echipamente noi, performante, care înglobează tehnici avansate și tehnologii de vârf din domeniul științei materialelor, nanotehnologiilor și ingineriei electrice etc.
  • Perfecționarea designului unor sisteme recirculante de acvacultură avansate, ușor reproducbile, eficiente, care să poată fi implementate în sectorul de producție. Se urmărește utilizarea unor materiale și soluții tehnice care să reducă cheltuiala inițială de capital.
  • Eficienzarea industriei acvaculturii practicate în RAS, prin dezvoltarea unor sisteme îmbunătățite de management tehnologic și operațional.

Prefectura a anunțat săptămâna trecută că, pentru noua etapă de imunizare, din această săptămână, vor mai fi disponibile încă patru noi centre de vaccinare cu cinci cabinete/fluxuri pentru serul Pfizer/BioNTech, începând din 13 aprilie.

Cele patru noi centre de vaccinare se adaugă celor 17 deja existente și vor fi pregătite în localităţile Tuluceşti, Cudalbi şi Cosmeşti, iar un centru cu două fluxuri se va deschide la cantina de pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Galaţi.

Asta în condițiile în care, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a informat că o nouă tranșă de vaccin Pfeizer va fi aprovizionată începând de luni, 12 aprilie.

Lotul conține 511.290 doze de vaccin de la Pfizer/BioNTech, transportul către centrele de stocare fiind asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră, transportul vaccinurilor desfășurându-se în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.