Ministerul Dezvoltării anunță finalizarea a 60 de creșe la nivel național, în cadrul programului finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cea mai recentă unitate a fost finalizată la Caransebeș, fiind a treia din județul Caraș-Severin, după cele inaugurate anul trecut la Reșița și Măureni.
Noua creșă din Caransebeș are o capacitate medie și va putea primi 70 de copii. Clădirea este dotată cu șapte dormitoare, patru camere de joacă prevăzute cu vestiare și grupuri sanitare, precum și cu spații destinate servirii mesei și o bucătărie proprie.
Potrivit Ministerului Dezvoltării, investiția se ridică la 16,8 milioane de lei, suma fiind asigurată prin PNRR.
„Programul național de construire de creșe, derulat de Ministerul Dezvoltării, este prioritar. Am finalizat construcția și am predat comunităților locale 60 de creșe, iar altele sunt în continuare în execuție în localități din România”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display