Rețeaua Națională a Muzeelor din România organizează cea de-a doua ediție a Nopții Muzeelor la Sate, eveniment care va avea loc sâmbătă, 31 august 2024.
Derivat din clasica Noapte a Muzeelor, evenimentul cultural se adresează „sutelor de muzee și colecții private sau de stat, caselor memoriale și de memorie istorică și altor entități culturale și religioase, cu valoare istorică, culturală sau de patrimoniu din spațiul rural românesc.”
Patrimoniul mobil din mediul rural este mai puțin explorat, mai puțin cunoscut, însă cu un potențial magnific de valorificare a culturii tradiționale. Scopul evenimentului este de a dinamiza viața culturală rurală, dar și de a evidenția poveștile acestor muzee.
Cu sprijinul Muzeului Banatului Montan din Reșița, nouă comune din județul Caraș-Severin se alătură proiectului: Bozovici, Gârbovăț, Gherteniș, Gornea, Pojejena, Șopot, Dognecea, Gârnic și Răcășdia. La nivel național, vor participa peste 100 de muzee rurale din toate județele țării.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display