La sfârșitul săptămânii trecute, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, a avut loc deschiderea Şcolii de vară pentru studenţii din cadrul Universităţii Vârstei a Treia – U3A din Galaţi, cu tema „Tradiții și obiceiuri la Dunărea de Jos și Dobrogea”. La eveniment au participat: Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, cadre didactice universitare, restauratori de bunuri culturale, preoţi şi aproape 60 de studenţi seniori.
Evenimentele de peste vară, ce vor avea loc în perioada 17 iunie – 15 septembrie 2022, se organizează cu sprijinul Universității „Dunărea de Jos” din Galați și în colaborare cu muzeograf dr. Brîndușa Ilie de la Muzeul Brăilei „Carol I” secția Etnografie și conservator Cornelia Odagiu de la Bazilica Paleocreștină din Niculițel.
Școala de vară se adresează tuturor studenților seniori înscriși la U3A, familiei lor și viitorilor membrii U3A și își propune să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile poporului român. Universitatea Vârstei a Treia – U3A Galați este un proiect pionier în România, o formă de învăţare pe tot parcursul vieţii, de incluziune socială, de dialog intergeneraţional și de valorizare şi valorificare a potenţialului uman.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display