Colocviile Constructorilor de Nave la Galaţi Recomandat

19 nave 19 nave

Facultatea de Arhitectură Navală din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, Asociaţia ANCONAV, Asociaţia Arhitecţilor Navali şi AGIR Sucursala Galaţi organizează vineri, 20 mai 2022 Colocviile Constructorilor de Nave – CCN nr. 91. La eveniment va fi prezent vicepreşedintele (director) de producţie al Companiei VARD Brăila, domnul ing. Daniel-Ciprian Popescu, un constant colaborator al proiectului CCN. Vom afla astfel despre noutăţile din companie: proiecte şi investiţii deosebite pentru construirea de nave foarte specializate, dar şi contribuţia la construirea podului de peste Dunare, de la Brăila. În prima parte a colocviului, dl. director Daniel Popescu ne va explica cum este organizată şi cum funcţionează compania, cum este pregatită pentru a întâmpina nenumăratele provocări ale viitorului, care nu sunt puţine. A doua parte este rezervată pentru prezentarea strategiilor pe care le are compania pentru a avea resurse umane/ angajaţi bine pregătiţi profesional, capabili să lucreze în echipă. Sunt informaţii de mare interes pentru studenţi, care vor fi invitaţi să intre în dialog cu domnul director Popescu, absolvent în 2001 al Facultăţii de Arhitectură Navală din Galaţi. Alte informaţii despre CCN se găsesc pe site-ul www.anconav.ro.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.