Universităţile ar trebui să acorde titlurile de doctor Recomandat

10 CNR 10 CNR

Consiliul Rectorilor cere Guvernului ca universităţile din România să fie cele care acordă titlurile şi diplomele de doctor, în locul Ministerului Educaţiei. Hotărârea de a solicita oficial mutarea de la Minister la universităţi a deciziei privind acordarea doctoratelor a fost luată în cadrul reuniunii CNR din acest weekend, potrivit “rezoluţiei” semnate de preşedintele interimar al forului, Dan Caşcaval. Amintim că CNR este condus interimar de rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Sorin Cîmpeanu fiind suspendat din această funcţie pe durata mandatului de ministru al Educaţiei.
Cererea ca universităţile să fie cele care decid acordarea titlurilor de doctor vine în contextul controverselor cu privire la doctoratul deţinut chiar de premierul Nicolae Ciucă. Acesta este acuzat că a plagiat în teza sa de doctorat “în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138”, potrivit unei anchete semnate de Emilia Şercan. La finalul săptămânii trecute, Şercan a acuzat că „autorităţile statului au orchestrat o operaţiune de kompromat împotriva mea. Acum încearcă să o muşamalizeze”, tot în contextul plagiatului semnalat cu privire la premier.
De remarcat că primul punct al deciziei universităţilor reunite în şedinţa de sâmbătă, 9 aprilie 2022, a CNR a vizat elaborarea unei noi legi a educaţiei, rectorii precizând că susţin o noua lege “a Învăţământului Superior”, pe baza proiectului România Educată.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.