3 iunie, Ziua Mondială a Bicicletei Recomandat

În fiecare an, la data de 3 iunie, este marcată Ziua mondială a bicicletei, potrivit site-ului oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), www.un.org.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, la 12 aprilie 2018, o rezoluţie în cadrul celei de-a 72-a sesiuni ordinare de la New York, prin care se sărbătoreşte la 3 iunie, în toată lumea, Ziua mondială a bicicletei, precizează https://ecf.com, site-ul Federaţiei Europene a Cicliştilor (ECF).

Ziua Mondială a Bicicletei este o încercare a Națiunilor Unite de a recunoaște vitalitatea bicicletelor în întreaga lume.

Bicicleta este una dintre cele mai importante invenții din istoria lumii. Oferă milioanelor de oameni un mijloc de transport cu costuri zero. Este practic, fiabil și te ajută să rămâi sănătos.

Investițiile în ciclism au devenit tot mai vizibile în planurile de redresare ale statelor membre UE. Cu toate acestea, în timp ce mai multe țări au intensificat recunoașterea importanței ciclismului pentru recuperarea post-pandemică, există încă mult loc de îmbunătățit.

După o analiză făcută de Federația Europeană a Bicicliștilor (ECF) în aprilie 2021, mai multe state membre au inclus în planurile naționale de redresare și reziliență, obiective concrete privind ciclismul, sporind în același timp investițiile pe termen lung în infrastructură și proiecte.

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.