Infrastructura școlară este deficitară iar siguranța publică în școli lasă de dorit Recomandat

Peste 40 la sută dintre clădirile în care funcționează școli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat”, a precizat președintele Klaus Iohannis într-o declarație de presă la Cotroceni susținută la finalul ședinței de lucru privind siguranța publică în unitățile de învățământ.

Discuțiile dintre președinte și membrii Guvernului au vizat autorizațiile de securitate la incendiu, autorizațiile sanitare, vulnerabilitățile seismice, adică la cutremure, dar și prioritățile de consolidare a fondului construit care deservește sistemul de educație.

Concluzia tristă care s-a conturat în urma acestor discuții a fost că avem mult prea multe clădiri încă neautorizate sau neverificate în ultimul deceniu.

Cu această ocazie s-a stabilit ca prin alocările viitoare bugetare, atât din fondurile naționale cât și din fondurile europene, zona de infrastructură educațională să fie transformată într-o reală prioritate. În Planul Național de Redresare și Reziliență vor fi prevăzute fondurile necesare pentru demararea unor investiții majore în unitățile de învățământ de stat, pentru asigurarea acestor standarde de siguranță, igienă și calitate.

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.