Președintele PNL, Nicolae Ciucă, susține că reorganizarea administrativ-teritorială trebuie înfăptuită cu înțelepciune. Proiectele mari de investiții vor deveni temelia puternică a unei reale reorganizări, a adăugat Ciucă.
Declarația a fost făcută în cadrul Summit-ului Autorităților Publice Locale din România
„Această reorganizare administrativ teritorială trebuie înfăptuită cu înțelepciune. Sunt foarte mulți care vorbesc despre comasarea comunelor, înființare de regiuni, desființare de județe fără să cunoască în mod real istoria și evoluția societății românești sau marile trenduri de dezvoltare urbană agregată”, a declarat Nicolae Ciucă.
Șeful PNL a mai spus că România are nevoie de proiecte mari de investiții.
„Proiectele mari de investiții vor deveni temelia puternică a unei reale reorganizări administrativ-teritoriale. Una care nu este decisă arbitrar de la centru, ci una care ține cont de colaborarea firească a unor autorități locale care fac parteneriate pentru înfăptuirea binelui comun. Tocmai de aceea, elaborarea acestor documente de planificare și transpunerea acestora în baze de date spațiale ne vor oferi imaginea de ansamblu asupra întregului teritoriu și asupra întregii populații a României. Vom putea înțelege mult mai bine legăturile între județe și regiunile de dezvoltare stabilite la nivelul Agențiilor de Dezvoltare Regională. Vom putea interveni chirugical, rapid și eficient unde este nevoie de investiții și nu vom mai aproxima nevoile de dezvoltare”, a precizat Nicolae Ciucă.
Liga Aleșilor Locali USR critică dur OUG 90, prin care Guvernul Ciolacu limitează cheltuielile administrațiilor locale. Este un jaf din banii cetățenilor, susțin reprezentanții USR.
Aleșii locali USR consideră că prevederile ordonanței vor bloca proiectele primarilor și vor avea un efect dezastruos asupra atragerii de fonduri europene.
„Ce se întâmplă acum este un jaf din banii cetățenilor pe care primarii îi reprezintă. Cel mai grav efect este acela de înfrânare a procesului de pregătire a proiectelor pe fonduri europene care urmează să fie finanțate din noile linii care s-au deschis sau urmează să se deschidă. Asta în condițiile în care acțiunea intempestivă a guvernului de adoptare a OUG 90 este una care, cel mai probabil, nu își va atinge scopul. Deficitul bugetar nu va scădea suficient de mult încât să respectăm asumările europene. Este o nouă dovadă de acțiune pompieristică din partea guvernului cu urmări pe termen lung”, au transmis aleșii locali USR, în contextul Summitului Autorităților Publice Municipale din România.
Potrivit USR, prevederile OUG 90 afectează grav primăriile și blochează contractele de investiții aflate în desfășurare, absorbția fondurilor europene, procedurile de achiziție publică, proiectele regionale și chiar desfășurarea activităților de zi cu zi.
Partidul REPER cere lămuriri de la Ministerul Educației pentru discriminarea copiilor români veniți din străinătate la acordarea burselor de merit
Deputata REPER de diaspora Simina Tulbure susține că a primit o sesizare din partea unor părinți din județul Vrancea cu privire la refuzul acordării bursei de merit pentru copilul lor deoarece a susținut examenul de evaluare națională în străinătate. Potrivit echivalării mediei obținute, acesta s-ar fi clasat pe locul al doilea în ordinea descrescătoare a mediilor din clasa în care învață acum în România. În acest moment se acordă 450 de lei pentru elevi cu media 1 din România și 0 lei pentru copii cu media 8 veniți din străinătate, susține Tulbure.
„Asistăm la o nouă diferență de tratament cu privire la copiii români care se întorc în țară. Este în interesul țării noastre să încurajăm românii să se întoarcă în România, inclusiv prin flexibilizarea sistemului pentru a permite recompensarea copiilor anterior școlarizați în străinătate în aceleași condiții de care beneficiază copiii care au fost școlarizați în România în anul precedent. În acest sens, am adresat o întrebare parlamentară doamnei Deca, ministra educației, pentru clarificarea motivelor care stau la baza acestei diferențe de tratament”, a declarat deputata REPER
Legea învățământului preuniversitar prevede că „Ministerul Educaţiei poate acorda anual burse românilor de pretutindeni, care doresc să studieze şi sunt înmatriculaţi în cadrul unităţilor de învăţământ de stat din România, pe baza metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului afacerilor externe.” [art. 61, alin. (11)]. Totodată, faptul că aceștia nu sunt o prioritate pentru statul român se reflectă și în faptul că, potrivit calendarului de adoptare al legislației secundare cu privire la noile legi ale educației, acest ordin este prevăzut pentru luna aprilie 2024. În acest context, deputata a cerut clarificări și cu privire la modalitățile pe care le are în vedere Ministerul Educației pentru a compensa faptul că elevii de pretutindeni nu vor beneficia de bursă cel puțin în prima parte a anului acesta școlar, ținând cont de termenul de emitere a ordinelor de ministru care vor stabili condițiile de alocare ale burselor pentru aceștia..
„Îmi manifest susținerea fermă pentru acordarea burselor de merit în aceleași condiții și pentru copiii care au fost școlarizați în străinătate în anul școlar precedent. Cadrul legal pentru echivalarea notelor obținute în străinătate există. Ceea ce îi lipsește statului român este perspectiva elevilor și a părinților întorși în țară. Pe parcursul mandatului meu am luptat pentru a aduce această perspectivă în special în politicile educaționale, fiind inițiatoarea legislației cu privire la grupelor de acomodare pentru elevii anterior școlarizați în străinătate, potrivit cărora elevii care vin din străinătate vor beneficia de cursuri suplimentare de limbă, cultură și civilizație românească și de sprijin pentru integrarea armonioasă în sistemul de învățământ din România. Doar în anul 2021 au venit în țară aproape 12.000 de elevi. Pe aceștia nu-i mai putem neglija sau supune unor nedreptăți” a precizat Simina Tulbure, vicepreședintă REPER și membră în Comisia pentru Învățământ a Camerei Deputaților.
USR propune limitarea numărului zilnic de ore de curs la facultate. Propunerea a fost făcută prin intermediul unei inițiative legislative.
Senatoarea USR Silvia Dinică a depus propunerea prin care se limitează numărul de ore pe care studenții îl pot petrece zilnic la facultate. Proiectul a pornit de la un caz real, al studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, unde sute de studenți au reclamat, pe lângă creșterea taxei pentru programul de licență, faptul că au cursuri și până la 12 ore pe zi.
„Acest exemplu de eșec al legislației existente de a proteja drepturile studenților, dar și de a permite un acces facil la studii universitare nu este unic. De aceea, consider necesar ca studenții să nu poată fi obligați să petreacă mai mult de 8 ore în facultate zilnic, astfel încât să se poată face activități suplimentare, fie că vorbim de un loc de muncă, fie de un hobby sau altă activitate extracurriculară”, a declarat senatoarea USR Silvia Dinică.
Silvia Dinică, membră a comisiei de învățământ din Senat, a mai spus că majorarea taxelor de școlarizare nu le permite studenților fără posibilități materiale să termine facultatea.
„Când alăturăm creșterilor de taxe și programul încărcat, punem studenții în imposibilitatea de a munci în paralel cu facultatea și, deci, în imposibilitatea de a-și plăti studiile. Consecința o știm cu toții: abandonul universitar”, a precizat senatoarea USR.
Un raport al UEFISCDI redactat în anul 2022 arată că abandonul universitar a atins un procent de aproximativ 48%. Din totalul de 120.309 studenți înscriși la studii de licență în anul 2015 la programe de studii de trei și patru ani, doar 57.705 au reușit să obțină o diplomă de licență până în anul 2021.
Având în vedere că numărul necesar de credite pentru promovarea anului universitar este de 30, iar studenții pot atinge aceste credite cu 6 ore de cursuri pe zi, propunerea legislativă nu afectează procesul educațional în mod negativ, ci doar determină conducerea instituțiilor de învățământ să realizeze un orar de cursuri incluziv, care să asigure respectarea drepturilor sociale ale studenților, a explicat reprezentanta USR.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a inspectat șantierul podului peste Tisa, care va lega județul Maramureș de regiunea Transcarpatia din Ucraina. Apreciez buna mobilizare din teren a constructorului, a spus Ciucă, la finalul vizitei.
Vizita a avut loc în weekend.
„Am vizitat șantierul podului peste Tisa, care va lega județul Maramureș de regiunea Transcarpatia din Ucraina. Acest obiectiv va impulsiona schimburile comerciale și va contribui la dezvoltarea economică a județului, dar și a întregii zone de Nord-Vest a României. Felicit autoritățile locale și președintele Consiliului Județean, Ionel Bogdan, prin a cărui energie și implicare acest proiect de 35 milioane euro este pus în aplicare. Apreciez buna mobilizare din teren a constructorului, care a început lucrările în vară, acum fiind la 30% din execuție”, a transmis Nicolae Ciucă.
Noul pod peste Tisa va crea încă un coridor de transport comercial între cele două state, iar noul punct de trecere a frontierei va funcționa la standarde Schengen.
Scandal la Iași între partidele de guvernare. PSD susține că „ipocrizia liberalilor nu are limite” și susține că „hoții strigă hoții”.
Acuzațiile au fost făcute prin intermediul unui comunicat de presă semnat de liderul social-democrat ieșean, prefectul Bogdan Cojocaru.
„Ipocrizia liberalilor nu are limite. Penelistul Alexandru Muraru, un ilustru necunoscut pentru ieșeni, se lamentează public împotriva social-democraților în încercarea jalnică de a masca incompetența administrativă și politică a celor care ar fi trebuit să aibă grijă de dezvoltarea comunităților din fiecare județ. Vă ofer exemplul cel mai elocvent de la Iași. Timp de 3 ani, peneliștii din capitala Moldovei au fost preocupați numai de rezolvarea problemelor penale și de satisfacerea camarilei de partid. Costel Alexe și Mihai Chirica adună împreună nu mai puțin de 8 dosare penale în care au statut de inculpat sau suspect. Comunitățile locale au fost abandonate și acum liberalii se plâng că oamenii se reorientează spre perspectivele care oferă încredere, stabilitate și pragmatism. A venit vremea faptelor”, a transmis Cojocaru.
Liderul PSD Iași îi mai acuză pe liberali că au racolat primari social-democrați.
„Alexandru Muraru nici măcar nu cunoaște realitățile din județul Iași. Pe tot parcursul mandatului de parlamentar s-a făcut remarcat doar prin cheltuirea inutilă a banilor publici pentru nenumăratele vizite efectuate în SUA, la fratele său geamăn. Să nu uităm că înainte de alegerile locale din 2020, pentru a ajunge prin orice mijloace la putere, peneliștii au racolat mai bine de 15% dintre primarii social-democrați. Cu toate că nivelul investițiilor în județ atinsese cifre record. Peste 1,4 miliarde de euro în 4 ani de administrație social-democrată la Consiliul Județean. Este josnic și ipocrit să te prezinți astăzi în fața oamenilor și să propui pacte de neagresiune. Tocmai hoțul strigă hoții!” a precizat Bogdan Cojocaru.
Fostul ministru al Economiei, Florin Spătaru, susține că noua Legea pensiilor „este așteptată de milioane de români și va aduce mulțumire și echitate”.
„Pensionarii români au dreptul la echitate! Surprinzător, în ședința de guvern, premierul Marcel Ciolacu a întâmpinat opoziția PNL-ului pentru creșterea pensiilor și reformarea sistemului de pensii. De ce? Uităm pentru ce suntem la guvernare, uităm pentru ce am făcut o coaliție? Nu putem accepta nici un fel de scuză. Premierul Marcel Ciolacu știe foarte bine că avem resursele financiare necesare și nu poate accepta un „nu se poate” atât timp cât milioane de pensionari vor beneficia în mod real de noua formulă de calcul. Este o lege așteptată de milioane de români, care va aduce mulțumire și echitate celor ce au muncit din greu, o viață întreagă, pentru a avea o bătrânețe decentă”, a transmis Florin Spătaru.
Fostul ministru al Economiei mai susține că există bani pentru majorările promise.
„Domnul ministru Boloș știe bine că legea pensiilor reprezintă un jalon PNRR, și-a asumat practic ceea ce trebuie făcut. Comisia Europeană și Banca Mondială au apreciat favorabil această propunere de lege, în special din perspectiva sustenabilității. Banii trebuie alocați din 2024, nu din 2025. Nu există amânări în această situație, există soluții. Vreau să fiu foarte clar: soluțiile nu înseamnă impunerea unor taxe suplimentare. Populația este corectă, responsabilă și de aceea merită la rândul ei responsabilitate și din partea guvernului. Iar din guvern face parte și ministrul de finanțe, care are rolul de a găsi resursele financiare așteptate de români și de a impune disciplina necesară pentru eliminarea risipei”, a adăugat Spătaru.
El a oferit și soluții pentru sursa de finanțare pentru pensii.
„Am spus în timpul mandatului de ministru și continui să afirm că digitalizarea ANAF si creșterea colectării TVA trebuie să reprezinte prioritatea zero a Ministerului de Finanțe. Cât putem colecta din aceste măsuri? Aplicând diferența de 10% dintre cât colectam și cât am putea colecta prin eliminarea evaziunii, așa cum spune fostul șef al ANAF, la valoarea PIB-ului actual, ajungem la valoarea de 157 de miliarde de lei. Vi se pare că nu acoperim suma de 30 de milarde necesară pentru creșterea pensillor în 2024 sau de 35 de miliarde din 2025? Ce ar fi dacă peste aceasta sumă am incepe să adaugăm și redevențe din exploatarea resurselor minerale? Nu cumva am avea bani și de investiții ce vor genera creștere economică și venituri suplimentare la buget? Românii au nevoie de decizii corecte, echitabile, pe măsura așteptărilor pe care le au. Românii sunt cei cărora PSD trebuie să le facă dreptate”, a precizat Florin Spătaru.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat că pensiile vor crește în 2024, în două etape, așa cum era prevăzut. Premierul a mai spus că sunt bani pentru acest lucru și că nu este nevoie de o majorare de taxe.
„Am parcurs avizul Ministerului de Finanțe și categoric în anul 2024 nu va fi nicio mărire de impozite în România”, a declarat Marcel Ciolacu înainte de ședința de Guvern.
Pensiile vor crește în două etape, în ianuarie și în septembrie.
„Vor fi eliminate toate inechitățile din sistemul public de pensii, între femei și bărbați și între cei pensionați pe diferite legi”, a adăugat Marcel Ciolacu.
Șeful Guvernului i-a cerut Ministerului de Finanțe să întocmească un plan clar privitor la colectarea la bugetul de stat și la digitalizarea ANAF.
„Mai mult în cererea de plată nr. 4 este nevoie de o reformă fiscală. Până la reformă aștept de la ministrul Finanțelor un plan de măsuri administrativ asumat în ceea ce privește colectarea la bugetul de stat cât și planul concret în ceea ce privește digitalizarea ANAF-ului. Vreau să știu termene clare”, a precizat Marcel Ciolacu.
Inainte de aprobarea proiectului, între PSD și PNL au fost discuții privind sursa de finanțare a majorării pensiilor.
Europarlamentarul Victor Negrescu și Salvați Copiii România au cerut în Parlamentul European un sprijin mai mare pentru copiii românilor plecați în străinătate.
Victor Negrescu și reprezentanții Salvați Copiii România au organizat în această săptămână, la Parlamentul European, o conferință dedicată copiilor români cu părinți plecați în străinătate. La eveniment au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, eurodeputați din mai multe state membre, reprezentanți ai Parlamentului României, dar și ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, în format online.
Conform statisticilor publicate de Salvați Copiii România, aproape 1 milion de copii din România au avut cel puțin un părinte plecat în afara țării, cu consecințe grave asupra sănătății emoționale și dezvoltării acestora. În cadrul reuniunii, aceștia au solicitat resurse europene specializate pentru sprijinirea acestor copii, precum și constituirea unui grup european de lucru, sub coordonarea Comisiei Europene, care să identifice cele mai bune soluții și măsuri comune la nivel european.
„Sunt implicat de mulți ani în susținerea politicilor europene destinate copiilor și am fost autorul propunerii prin care proiectele destinate copiilor care au părinți în diaspora să beneficieze de fonduri europene. Am dezbătut acest subiect în Parlamentul European, în prezența Comisiei Europene, pentru a întări necesitatea unui răspuns coerent și sistemic la nivel european pentru un fenomen cu consecințe grave asupra sănătății emoționale și dezvoltării copiilor din România precum și din numeroase țări din regiunea noastră. Discrepanța dintre cifrele publice și datele colectate de societatea civilă este uriașă. Vorbim de zeci de mii de copii, alții ar spune chiar sute de mii. Dar chiar dacă ne raportăm la datele prezentate de autorități, suntem în situația de a avea mii de copii fără un suport constant, nici măcar financiar, din partea părinților” a susținut reprezentantul României în Parlamentul European, Victor Negrescu.
Totodată, Salvați Copiii România a prezentat în cadrul evenimentului de la Bruxelles ultimul său raport și propunerile privind sprijinirea acestui grup țintă.
„Fenomenul copiilor rămași în țară, în urma migrației economice a părinților, este una dintre realitățile sociale deja emblematice ale României. Consecințele sunt sociale, emoționale și chiar economice, pe termen lung. E o hemoragie de resurse umane și, in același timp, o dramă a copiilor care interiorizează traume pe care nu le înțeleg. Programele pe care le dedicăm acestor copii sunt prioritare și vizează aspectele complexe ale siguranței lor juridice, sociale, educaționale și psihologice. Avem nevoie de o abordare unitară, paneuropeană” a explicat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv Salvați Copiii România.
Deputatul USR Claudiu Năsui anunță că a dat în judecată administrația prezidențială pentru „refuzul de a furniza informații publice despre deplasările președinților între anii 2010-2023”.
Claudiu Năsui susține că a trimis în urmă cu mai mult de 30 de zile o solicitare în baza Legii 544/2001 privind accesul la informații publice și a cerut informații despre numărul deplasărilor președinților României și costurile lor.
„Câte au fost? Unde au fost? Câte zile? Cât au costat? Și cu ce aeronavă a plecat? Și dacă a fost o aeronavă închiriată cu ce cost? Domnul Iohannis nu cheltuiește banii lui. Cheltuie banii noștri. Într-o democrație ar trebui să se știe lucrurile acestea. E o minimă transparență. În statul român, însă, nu numai că aceste informații nu sunt pe site, dar se pare că nu le poți obține nici la cerere (așa cum zice legea)”, a spus Claudiu Năsui.
Deputatul USR a mai anunțat că va da în judecată administrația prezidențială.
„Oficial, administrația prezidențială mi-a cerut mai mult timp. Citez „este necesar un termen mai îndelungat pentru a analiza informațiile”. A trecut și termenul acela mai îndelungat. Adică 30 de zile. Și tot n-au răspuns. Caz clasic pentru statul român. Dar sunt obișnuit. Nu mă dau bătut. De îndată ce se termină procesul vă voi ține la curent, așa cum am făcut și cu ASF. Alții care au secretizat de la sine putere informații pe care le voiau ținute departe de ochii lumii”, a mai spus Claudiu Năsui.
În paralel, USR a depus un proiect de lege care asigură transparența cheltuielilor cu deplasările externe ale președintelui Klaus Iohannis. Acesta a fost respins la Senat și este ținut la sertar în Camera Deputaților, acuză USR.
Error: No articles to display