Un pas important pentru modernizarea traficului rutier la frontiera româno-bulgară a fost făcut astăzi, odată cu recepționarea sistemului informatic eTarifGiurgiuPod (eTGP), destinat digitalizării plății taxei de trecere a podului peste Dunăre pe sensul Giurgiu–Ruse.
Pentru ca sistemul să devină operațional, mai este necesară publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului ministrului Transporturilor, document care ar urma să stabilească punerea sa în funcțiune începând cu data de 15 iunie 2026.
eTarifGiurgiuPod introduce un model de taxare electronică bazat pe două benzi dedicate pentru regim de preplată, integrate cu o platformă digitală disponibilă atât online, cât și prin aplicație mobilă.
La accesul în zona de control a Agenției de Control și Încasare Giurgiu, sistemul va verifica automat dacă plata a fost efectuată cu minimum trei minute înainte de intrarea pe banda dedicată. În cazul confirmării, bariera se va deschide automat, permițând un flux de trecere rapid.
În prima etapă, soluția este destinată exclusiv autoturismelor, urmând ca ulterior să fie extinsă și pentru alte categorii de vehicule, inclusiv transportul greu de marfă.
Autoritățile mizează pe o serie de efecte directe ale implementării sistemului:
Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), proiectul se înscrie în direcția mai largă de digitalizare a infrastructurii rutiere și de aliniere la standardele moderne de mobilitate inteligentă.
Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat joi pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, în încercarea de a pune capăt crizei politice declanșate după demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan.
Anunțul a fost făcut la Palatul Cotroceni, după mai multe săptămâni de consultări și negocieri cu partidele parlamentare. Șeful statului a declarat că actualul context politic impune identificarea unei soluții care să permită formarea rapidă a unui nou Executiv și depășirea blocajului instituțional.
„Îl desemnez pe domnul Eugen Tomac pentru a forma Guvernul din poziția de prim-ministru”, a anunțat președintele.
Premierul desemnat are la dispoziție zece zile pentru a negocia o majoritate parlamentară, pentru a alcătui lista miniștrilor și pentru a prezenta programul de guvernare în Parlament, unde va avea nevoie de minimum 233 de voturi pentru învestirea noului Cabinet.
Desemnarea lui Tomac vine într-un context politic complicat, în condițiile în care niciun bloc politic nu dispune de o majoritate clară. În ultimele săptămâni, numele europarlamentarului a fost vehiculat constant ca variantă favorită pentru Palatul Victoria, însă susținerea parlamentară necesară rămâne incertă.
În declarația sa, Nicușor Dan a susținut că tensiunile dintre partidele care au format coaliția de guvernare în 2025 au afectat capacitatea acestora de a colabora și de a găsi o soluție comună pentru viitorul Executiv. Președintele a afirmat că interesul național trebuie să prevaleze în fața intereselor de partid și a cerut formațiunilor politice să dea dovadă de responsabilitate în perioada următoare.
Eugen Tomac, în vârstă de 44 de ani, este europarlamentar și unul dintre liderii Partidului Mișcarea Populară. El va începe imediat consultările cu formațiunile parlamentare pentru identificarea unei majorități care să permită instalarea noului Guvern.
Europarlamentarul Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European, a declarat că Uniunea Europeană are nevoie de investiții masive pentru a-și recâștiga competitivitatea economică, în contextul tranziției energetice și al diferențelor structurale dintre regiunile blocului comunitar.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Green Transition Forum 6.0, desfășurat la Sofia, unde oficialul european a subliniat că principalul obiectiv al UE rămâne creșterea competitivității.
„Raportul Draghi este clar: Uniunea Europeană are nevoie de 750–800 de miliarde de euro suplimentare anual pentru a-și recâștiga competitivitatea, dintre care aproximativ 450 de miliarde pentru tranziția energetică și 157 de miliarde pentru digitalizare”, a precizat Dan Nica.
Acesta a adăugat că actualul Fond European pentru Competitivitate, estimat la aproximativ 234 de miliarde de euro pe o perioadă de șapte ani pentru toate statele membre, este insuficient raportat la necesarul identificat.
Eurodeputatul a atras atenția și asupra diferențelor de preț la energie între regiunile Uniunii Europene, menționând că Sud-Estul Europei continuă să plătească prețuri mai ridicate decât alte zone, în pofida stabilizării recente a pieței.
„Deși prețurile s-au mai temperat, decalajele dintre Sud-Estul și Centrul Europei persistă”, a afirmat Nica.
În opinia sa, soluțiile vizează modernizarea rețelelor energetice, extinderea interconectărilor, o mai bună coordonare regională și aplicarea consecventă a regulilor europene existente.
Președintele României, Nicușor Dan, continuă miercuri la Palatul Cotroceni seria discuțiilor informale cu liderii principalelor partide parlamentare, în încercarea de a identifica o formulă guvernamentală care să beneficieze de o majoritate stabilă în Parlament.
Potrivit surselor politice, primul lider primit la consultări a fost președintele PNL, Ilie Bolojan, care și-a menținut poziția favorabilă formării unui executiv fără participarea PSD, inclusiv în ipoteza desemnării unui premier tehnocrat.
Șeful statului urmează să poarte discuții și cu liderul USR, Dominic Fritz, precum și cu președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu.
În paralel, USR și-a exprimat deja opoziția față de varianta unui guvern condus de un tehnocrat, poziție similară celei adoptate de liberali.
Consultările au loc în contextul în care desemnarea unui premier întârzie de o lună după demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Executivul a fost înlăturat prin moțiunea de cenzură intitulată „STOP «Planului Bolojan»”, inițiată de PSD, AUR și PACE și adoptată pe 5 mai cu 281 de voturi favorabile, peste pragul necesar de 233 de voturi.
De la adoptarea moțiunii, Cabinetul Bolojan exercită atribuțiile în regim interimar, perioada maximă prevăzută de legislație pentru această situație fiind de 45 de zile.
Pe 12 mai, președintele Nicușor Dan declara că actuala criză politică va fi depășită într-un termen relativ scurt și că nu există riscul modificării orientării pro-occidentale a României.
Consiliul Județean Galați a aprobat trei proiecte majore de investiții în valoare totală de peste 32 de milioane de lei pentru modernizarea, consolidarea și creșterea eficienței energetice a unor clădiri din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Galați – Secția Exterioară Ivești.
Anunțul a fost făcut de Costel Fotea, care a precizat că investițiile vizează trei pavilioane ale unității medicale, cu o suprafață totală de peste 15.000 de metri pătrați. Clădirile, vechi de aproape 140 de ani și încadrate în clasa I de risc seismic, vor fi reabilitate complet pentru a oferi condiții moderne și sigure pacienților și personalului medical.
Potrivit proiectelor aprobate, pentru Pavilionul Boli Cronice (C4) este prevăzută o investiție de 12,8 milioane de lei. Lucrările includ consolidarea seismică, refacerea acoperișului, modernizarea instalațiilor de încălzire, apă, iluminat și ventilație, precum și implementarea unor soluții de producere a energiei din surse regenerabile, prin montarea de panouri fotovoltaice, panouri solare și pompe de căldură. De asemenea, vor fi amenajate facilități pentru persoanele cu dizabilități.
Pentru Pavilionul Interne (C5), investiția se ridică la 11,1 milioane de lei și presupune consolidarea structurii de rezistență, refacerea acoperișului, modernizarea instalațiilor și implementarea unor sisteme moderne de eficiență energetică bazate pe energie regenerabilă.
Al treilea proiect vizează Pavilionul Pediatrie (C12), unde vor fi investite 8,4 milioane de lei pentru consolidarea clădirii, înlocuirea tâmplăriei, refacerea finisajelor și instalarea unor sisteme moderne de producere a energiei verzi.
„Pentru mulți locuitori din zonă, spitalul din Ivești este primul loc în care ajung atunci când au nevoie de îngrijiri medicale. Prin aceste investiții, ne respectăm angajamentele și contribuim la crearea unor condiții mai bune și mai sigure pentru pacienți, mai aproape de casă”, a transmis Costel Fotea.
Reprezentanții administrației județene susțin că modernizarea secției exterioare din Ivești face parte din strategia de dezvoltare a infrastructurii medicale din județ și are ca obiectiv creșterea calității serviciilor medicale oferite gălățenilor.
Ministerul Afacerilor Interne a semnat contracte și acorduri-cadru în valoare totală de peste 973 de milioane de euro, prin programul european SAFE, pentru modernizarea capacităților de intervenție, mobilitate și protecție civilă.
Potrivit unui comunicat al instituției, investițiile vizează consolidarea capacității operaționale a structurilor MAI în domenii esențiale precum mobilitatea militară, managementul victimelor multiple, protecția CBRNe (chimică, biologică, radiologică, nucleară și explozivă), evacuarea în masă, intervenția aeriană și navală, comunicațiile critice și securitatea informatică.
Cea mai mare parte a fondurilor, peste 431 de milioane de euro, este alocată managementului victimelor multiple și protecției CBRNe. Alte peste 292 de milioane de euro vor fi utilizate pentru gestionarea evacuărilor în masă, iar peste 121 de milioane de euro pentru modernizarea sistemelor de comunicații. Totodată, peste 115 milioane de euro sunt destinate achiziției de autospeciale, iar peste 10 milioane de euro proiectelor de mobilitate militară.
Printre cele mai importante contracte semnate se numără achiziția a două aeronave tactice Leonardo C-27J Spartan NG, în valoare de 245 de milioane de euro, a 12 elicoptere Airbus, pentru peste 280 de milioane de euro, precum și a unui simulator modern de zbor, evaluat la peste 43 de milioane de euro. Echipamentele vor fi utilizate de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
În domeniul mobilității, MAI a contractat achiziția a 5.000 de SUV-uri și 25 de microbuze cu 8+1 locuri, furnizate de Grupul Renault, în baza unui contract de aproape 116 milioane de euro. De asemenea, vor fi achiziționate 10 autospeciale blindate de transport și 110 vehicule destinate intervențiilor în cazul incidentelor cu victime multiple.
Reprezentanții ministerului susțin că investițiile contribuie la creșterea capacității de răspuns în situații de urgență și la consolidarea rezilienței instituționale în contextul provocărilor actuale de securitate.
România și Ucraina discută dezvoltarea unor proiecte comune în domeniul apărării, inclusiv producția de drone finanțată prin programul european SAFE, potrivit unui comunicat transmis de Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei.
Instituția ucraineană a anunțat că secretarul adjunct al Consiliului, David Aloyan, a avut o întrevedere la Kiev cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Apărării Naționale al României, Sorin Moldovan, șef al Departamentului pentru Politica de Apărare, Planificare și Relații Internaționale.
Potrivit comunicatului, discuțiile s-au concentrat pe dezvoltarea formatului „Acordului privind Dronele”, considerat un instrument-cheie pentru extinderea cooperării dintre cele două state.
„O atenție deosebită a fost acordată dezvoltării și producției comune de drone, care vor fi finanțate în cadrul programului european SAFE”, a transmis Consiliul de Securitate al Ucrainei.
Cele două părți au analizat și implementarea unor proiecte comune de apărare în cadrul inițiativelor „Build with Ukraine” și „Build in Ukraine”.
De asemenea, oficialii au discutat despre aprofundarea cooperării în domeniul securității, în special în contextul situației de securitate din regiunea Mării Negre.
Conform sursei citate, David Aloyan a mulțumit României pentru sprijinul acordat Ucrainei și pentru disponibilitatea de a dezvolta o cooperare pe termen lung în domeniul securității și apărării. La rândul său, Sorin Moldovan l-a invitat pe oficialul ucrainean să efectueze o vizită la București pentru continuarea dialogului bilateral.
Partidul Social Democrat (PSD) a făcut vineri apel la toate formațiunile politice să înceteze confruntările interne pe teme de apărare națională și să acționeze unitar „în interesul național”, în contextul incidentului de securitate de la Galați.
Într-un comunicat de presă, social-democrații condamnă ceea ce numesc „încălcarea inacceptabilă a suveranității României de către Federația Rusă”, apreciind că „un astfel de comportament al unui stat arată nu numai disprețul la adresa dreptului internațional, cât și față de siguranța cetățenilor unui stat membru NATO”.
PSD susține că „agresorul este Federația Rusă” și cere tuturor partidelor să lase deoparte „orgoliile politice” pentru a contribui la înlăturarea rapidă a riscurilor de securitate la care sunt expuși cetățenii români.
Totodată, partidul respinge criticile formulate de președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, și de reprezentanți ai USR privind sesizările depuse la Curtea Constituțională în legătură cu legislația SAFE, despre care aceștia au afirmat că au afectat capacitatea de reacție a statului în cazul incidentului de la Galați.
„Sesizarea Curții Constituționale de către președintele Camerei Deputaților în privința OUG 38/2026 a avut drept scop înlăturarea incertitudinilor legislative generate de modul în care a fost emisă ordonanța și de o serie de alte prevederi introduse în actul normativ, fără nicio legătură cu instrumentul SAFE sau cu PNRR”, se arată în comunicatul PSD.
Social-democrații afirmă că demersul la CCR urmărește accelerarea unei decizii în termenul legal de 20 de zile și susțin că această procedură oferă mai multă claritate decât o eventuală sesizare a Avocatului Poporului.
PSD apreciază că incidentul de la Galați a scos la iveală „carențe grave ale sistemului de apărare național”, care necesită „decizii și acțiuni rapide de remediere”.
„Scandalul și orgoliile politice sau pasarea responsabilităților la alții trebuie să înceteze. România are nevoie de formarea rapidă a unui guvern funcțional care să instaleze profesioniști în structurile de conducere ale sistemului de apărare”, mai transmite partidul.
Reprezentanții PSD afirmă că sunt pregătiți să susțină instalarea rapidă a unui guvern „funcțional și responsabil”, care să asigure funcționarea eficientă a statului și a instituțiilor din sistemul de securitate națională.
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat vineri, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), că Federația Rusă poartă „întreaga responsabilitate” pentru incidentul produs în noaptea precedentă la Galați, în urma căruia doi cetățeni români au fost răniți.
„Am avut noaptea trecută un incident grav în care doi cetățeni români au fost răniți. Întreaga responsabilitate îi revine Rusiei”, a afirmat șeful statului.
Potrivit acestuia, autoritățile române au decis declararea consulului Rusiei de la Constanța drept persona non grata, iar Consulatul Rusiei de la Constanța urmează să fie închis.
„Am avut o dronă rusă, plecată din Rusia”, a spus Nicușor Dan.
Președintele a mulțumit partenerilor din Uniunea Europeană și NATO pentru solidaritatea manifestată după incident și a precizat că România accelerează măsurile pentru consolidarea capacităților de apărare împotriva dronelor.
„În ceea ce privește capabilitățile României față de acest tip de incidente, vreau să vă informez că în cadrul SAFE avem o componentă importantă dedicată care să corespundă acestor evenimente. Contractele se semnează zilele astea și o să se livreze într-un an sau doi echipamentele”, a declarat președintele.
aEl a adăugat că România are un contract cu Ucraina și un mecanism comun cu Statele Unite și Marea Britanie pentru întărirea capacităților de apărare.
„Până când aceste echipamente vor fi livrate, avem acorduri bilaterale pentru echipamente care să fie prezente în România”, a precizat Nicușor Dan.
Șeful statului a anunțat că în cadrul ședinței CSAT au fost analizate și măsurile de apărare civilă și reacția autorităților după incidentul de la Galați.
„Reacția de noaptea trecută a fost una rapidă. Domnul ministru ne-a prezentat măsurile care au fost deja luate pentru toată zona potențial afectată, sporire de număr de oameni. Pe zona aceasta suntem pregătiți”, a afirmat președintele României.
Error: No articles to display