Ministerul Agriculturii confirmă că seceta a făcut prăpăd în România. Lipsa de precipitații a afectat până la compromitere culturi înființate în primăvara anului 2024, în special porumb și floarea-soarelui, pe o suprafață estimată de circa 2.000.000 ha la nivel național, anunță Ministerul Agriculturii. Valoarea unitară medie a pierderilor este de 200-230 euro/ha.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, l-a înștiințat pe comisarul european pe probleme de agricultură că suprafețe extinse din România sunt afectate de secetă, „pierderea de venituri a producătorilor agricoli punând în pericol viabilitatea economică a fermelor și interesele de securitate ale țării”.
„Daunele semnificative cauzate de fenomene climatice nefavorabile necesită acordarea de compensații urgente în baza unei măsuri excepționale, pentru a contribui la soluționarea problemelor specifice rezultate în urma acestor fenomene”, scrie în documentul trimis la CE de Florin Barbu.
Potrivit ministerului român, bugetul total estimat de maxim 75.224.000 euro pentru culturile înființate în toamna anului 2023 trebuie rambursat de urgență fermierilor. În acest sens, MADR consideră că se impune ca întreaga suma să poată fi achitată producătorilor afectați, în baza unui singur act juridic comunitar care să cuprindă norme tehnice și surse de finanțare atât cele din partea Uniunii Europene, cât și ajutoare naționale suplimentare.
De asemenea, primăvara – vara anului 2024 a fost caracterizată de o lipsă masivă de precipitații, printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obișnuit în aproape toată țară, chiar deosebit de ridicat în zonele de câmpie.
„Aceste fenomene au afectat până la compromitere culturi înființate în primăvara anului 2024, în special porumb și floarea-soarelui, pe o suprafață estimată de circa 2.000.000 ha la nivel național. Se estimează că valoarea unitară medie a pierderilor este de 200 - 230 euro/ha”, precizează ministerul.
România a trimis un al doilea contingent de pompieri În Grecia. Acesta a plecat marți, 13 august, din țară. Pompierii români vor sprijini eforturile de combatere a incendiilor de vegetație și pădure care afectează regiunea Attica din Grecia.
În urma consultării cu președintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Marcel Ciolacu a convocat, luni, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la propunerea DSU, anunță IGSU.
Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de incendiile de vegetație manifestate pe teritoriul acestora.
Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis suplimentarea echipajelor de pompieri români care deja intervin în Grecia cu alți 44 de salvatori și 4 mijloace tehnice. Aceasta reprezintă o confirmare a solidarității și sprijinului internațional, în contextul unei crize majore cauzate de incendiile de proporții care afectează țara gazdă.
40 de pompieri și două autospeciale de stingere și intervenție rapidă se deplasează pe cale aeriană, cu sprijinul a două aeronave aparținând Forțelor Aeriene Române din cadrul Ministerului Apărării Naționale, iar alte două mașini de stingere a incendiilor de pădure (3.000 l) și patru salvatori au început deplasarea pe cale terestră, transmite IGSU.
Aceste resurse suplimentare sunt menite să îmbunătățească capacitatea echipelor de a controla și stinge incendiile care continuă să afecteze regiunea Attica, contribuind astfel la protejarea comunităților locale.
Mobilizarea rapidă a pompierilor români subliniază angajamentul României pentru furnizarea ajutorului prompt în situații de urgență, în cadrul cooperării internaționale pentru gestionarea dezastrelor, mai anunță IGSU.
Activarea si operaționalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locațiile stabilite de partenerii eleni, precizează IGSU.
În perioada 01 august - 15 septembrie 2024, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă cu modulul național specializat de stins incendii de pădure la programul de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar - DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc.
Programul de asistenţă este finanțat de UE și a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunitățile elene, după incendiile devastatoare înregistrate în anul 2021. Acesta se regăsește în noua politică a UE pentru limitarea incendiilor de pădure din sudul Europei și reunește echipaje operative de stingere din mai multe țări europene.
Delegația AUR nu a fost primită la întâlnirea suveraniștilor, care s-a desfășurat luni la Casa Capșa. Întâlnirea a fost convocată de liderul SOS, Diana Șoșoacă. În replică, AUR a anunțat că va încerca să realizeze propria platformă a forțelor suveraniste printr-o întâlnire de pe 27 și 28 august.
Delegații AUR nu au fost lăsați să intre în sala în care se desfășura ședința.
„AUR a răspuns cu bună credință invitației de a avea discuții cu privire la unificarea forțelor suveraniste în speranța unui dialog adevărat. Însă, Diana Șoșoacă a dovedit că totul era doar un exercițiu de imagine. Aceasta nu a dorit un dialog, ci a vrut să se urce pe un segment important al populației țării noastre, cel suveranist, care nu are cum să fie reprezentat de aceasta. Prin refuzul de a primi delegația AUR la discuțiile de la Casa Capșa, prin amenințările că va chema Poliția pentru a da afară un deputat al Parlamentului României și un europarlamentar, aceasta ne-a demonstrat că mai presus de interesele românilor se află orgoliile și ambițiile personale”, a explicat AUR printr-un comunicat de presă.
AUR o acuză pe Diana Șoșoacă de faptul că „a ales să submineze orice efort de construire a unei platforme comune”. De aceea, AUR va convoca încă o întâlnire a forțelor suveraniste.
„AUR va continua dialogul cu forțele politice suveraniste, acele partide care merită să fie auzite și care împărtășesc dorința de a construi o Românie suverană, fără a fi deturnate de agende personale. În acest sens, invităm la discuții pe 27 și 28 august la Parlamentul României toate formațiunile politice suveraniste care chiar doresc unitate, în cadrul unui format agreat de toți participanții. Excludem continuarea oricăror discuții cu cei prezenți astăzi la farsa numită <consultări în crâșmă>”, mai scrie în comunicat.
Delegația AUR care nu a fost primită la discuțiile de la Casa Capșa a fost formată din vicepreședinta Gianina Șerban, europarlamentara Georgiana Teodorescu și Ramona Ioana Bruynseels.
Sportivii români au obținut un rezultat extraordinar la Olimpiada de La Paris, deși nu au condiții bune pentru antrenamente în țară. Este revoltător că premierul Ciolacu susține că România stă bine la capitolul baze sportive și că el este mulțumit, realitatea îl contrazice, acuză USR.
Potrivit USR, analiza proiectelor depuse la Compania Națională de Investiții (CNI) pe infrastructură sportivă (bazine, complexuri sportive, patinoare) arată că au fost finalizate doar 114 din totalul de 1.476 de proiecte depuse, adică doar 7,72%. Restul stau în sertarele Ministerului Dezvoltării de ani de zile, mai arată cei de la USR.
„Tot pe site-ul CNI vedem că au fost construite sau renovate 1.421 de săli de sport, dar dacă facem comparație cu numărul de unități de învățământ din România, aproximativ 7.000 (conform INS), constatăm că doar 20% dintre instituțiile de învățământ din România beneficiază de o sală de sport adecvată. O mare parte dintre elevii din România nu au unde să facă educație fizică iarna, pentru că avem prea multe școli care nu beneficiază de o sală de sport. La fel ca în cazul lui David Popovici, care se antrenează iarna într-un balon. Dacă analizăm infrastructura sportivă mare deținută de Agenția Națională pentru Sport, în speță Complexurile Sportive Naționale (11 la număr), vedem că o parte dintre ele sunt într-o stare deplorabilă și nu au resurse nici de o minimă întreținere. Exemplu: CSN „Lascăr Pană” din Baia Mare, care are un teren de atletism impracticabil, e în paragină (la un moment dat, o vulpe și-a făcut cuib pe teren, deși e în centrul orașului). În Maramureș, ca în multe alte județe, iarna nu se poate practica atletismul, dar nici alte sporturi”, adăugă USR.
Potrivit opoziției, stadioanele construite din bani publici în țară sunt distribuite neuniform din punct de vedere teritorial și nu se ține cont de potențialul zonei. Acestea produc o gaură anuală de aproximativ 48 de milioane de lei (diferența dintre venituri și cheltuielile de întreținere), apreciază opoziția.
În România sunt peste 50 de federații sportive, însă investițiile nu sunt gândite să acopere necesarul pentru toate ramurile sportive, este una dintre concluziile USR.
„Pe lângă finanțarea adecvată, marea problemă legată de infrastuctura sportivă din România e că banii de la CNI, inclusiv cei care merg spre bazele sportive, se alocă pe criterii politice, fără o minimă transparență și predictibilitate. Există recomandări de la Expert Forum și Curtea de Conturi cu privire la cum ar trebui alocați banii de la CNI, dar PSD și PNL le ignoră”, avertizează deputatul USR Cristian Brian.
Un raport al Expert Forum arată că „nu au identificat criterii concrete pe baza cărora sunt selectate proiectele din lista sinteză sau care este calendarul pe baza cărora acestea pot fi aprobate, ceea ce creează o incertitudine cu privire la mecanismele de selecție care sunt folosite”. Până și Curtea de Conturi recomandă: implementarea unor condiții de admisibilitate și a unor instrumente de evaluare a solicitărilor UAT-urilor și indicatori care să permită ierarhizarea propunerilor de săli de sport, a precizat USR.
Ministerul Finanțelor pregătește o serie de soluții tehnice care să permită achiziția online a titlurilor de stat Tezaur. Ministerul a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că a publicat în transparență un proiect de act normativ în acest sens.
Actul își propune să reglementeze posibilitatea Guvernului de diversificare a instrumentelor de finanțare specifice puse la dispozitie de guverne și entități guvernamentale pentru proiecte de interes strategic național, inclusiv de apărare și securitate națională.
„Concret, pot fi accesate fonduri, în condiții financiare foarte avantajoase, prin mecanismul FMF (Foreign Military Financing – Finanțare Militară Externă) oferite de către Guvernul SUA guvernelor altor state, fiind necesara modificarea si completarea OUG 64/2007, în sensul includerii acestui tip de instrument de finantare a datoriei publice guvernamentale”, scrie în comunicatul Ministerului Finanțelor.
Adaptarea cadrului legislativ prevede includerea posibilității utilizării unor mecanisme de finanțare specifice puse la dispoziție de alte guverne și/sau alte entități guvernamentale, pentru finanțarea unor contracte/ acorduri de achiziții/ proiecte de interes strategic national, reglementarea unor elemente specifice legate de derularea acestor finanțări și asigurarea posibilității ca astfel de finanțări contractate de Guvernul României să poată fi subîmprumutate companiilor de stat relevante și/sau acestea să beneficieze de garanția statului pentru astfel de împrumuturi contractate în nume propriu, cu respectarea legislației privind ajutorul de stat.
În plus, modificările au in vedere flexibilizarea costurilor Ministerului către Compania Națională Poșta Română, pentru activitatea acesteia de distribuire și plată a titlurilor de stat Tezaur.
„Reglementarea vine în contextul în care MF pregătește implemntarea unor noi soluții tehnice care să permită achiziția titlurilor de stat Tezaur inclusiv online, fapt ce va permite o distribuție mai cuprinzătoare a acestor titluri, cu modalități noi de subscriere și de plată la scadență. MF răspunde astfel solicitărilor de a facilita accesul la cumpararea titlurilor de stat Tezaur inclusiv a persoanelor cu cetățenie română din diaspora. MF va extinde baza de investitori de tipul persoanelor fizice, contribuind la dezvoltarea pieței interne a titlurilor de stat și susținerea procesului de finanțare a statului român de pe piața internă prin intermediul acestor instrumente”, mai transmite Ministerul Finanțelor.
Șeful Direcţiei Instruire şi Doctrină din Statul Major al Apărării și locțiitorul șefului Statului Major al Forţelor Navale au fost înaintați în grad prin decret semnat de președintele Klaus Iohannis.
Potrivit anunțului oficial, Daniel Pop, şeful Direcţiei Instruire şi Doctrină din Statul Major al Apărării, a fost înaintat, luni, în gradul de general-maior cu două stele. De asemenea, locțiitorul șefului Statului Major al Forţelor Navale, Marcel Neculae, a devenit contraamiral cu două stele.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele.
Daniel Pop îndeplinește funcția de șef al Direcției instruire și Doctrină începând cu data de 5 decembrie 2022. În 2005 a fost promovat la gradul de maior. În 2006, a fost detașat în cadrul operațiunii ENDURING FREEDOM la Kabul, Afganistan, pentru o perioadă de șapte luni, în calitate de ofițer de legătură cu ministerele afgane de infrastructură și de dezvoltare urbană. În perioada ianuarie-august 2015, a fost dislocat din nou la Kabul, în Afganistan, de data aceasta în calitate de șef al echipei române de consiliere instituțională a Armatei afgane. La întoarcere a fost numit comandant al Batalionului 32 Cercetare-Supraveghere„ Mircea” din Timișoara. În martie 2016 a fost avansat la gradul de colonel.
În octombrie 2017, a fost numit în funcția de locțiitor al comandantului Brigăzii Multinaționale Sud-Est, cel mai nou comandament de brigadă al NATO, cu sediul la Craiova. În noiembrie 2019, a fost repartizat în funcția de comandant al Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” situată în orașul Iași și promovat la gradul de general de brigadă în decembrie 2020.
Marcel Neculae este locțiitorul șefului Statului Major al Forţelor Navale începând cu data de 13 septembrie 2023.
80.000 de oameni au participat la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, Franța. Evenimentul a avut loc duminică seara pe Stade de France. Pentru a evita incidentele, autoritățile franceze au luat măsuri speciale de securitate.
Măsurile speciale s-au aplicat pe un perimetru larg care include stadionul, împrejurimile și căile de acces, inclusiv mijloacele de transport. Asta deși francezii nu aveau informații despre posibile amenințări. Autoritățile au anunțat că măsurile au avut un rol preventiv și au mobilizat peste 2.000 de polițiști.
Agenții au patrulat și și i-au controlat, inclusiv corporal, pe toți cei care au intrat în perimetrul de securitate. Practic, nimeni nu a avut voie să intre în stadion fără verificare și având asupra sa artificii, arme sau proiectile.
În zona stadionului au existat mai multe puncte de control, unele în cascadă. Toate persoanele s-au supus percheziţiilor corporale și au fost atent controlate toate bagajele și vehiculele care au ajuns în perimetrul de securitate.
Ceremonia grandioasă s-a încheiat fără incidente importante.
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, anunță că începe procedura de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic pentru mamele defavorizate. Tichetul are valoarea de 2.000 de lei.
Procedura de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic pentru mamele cu nou-născuți defavorizate, precum și mecanismul de implementare aferent, prevăzute în Ordinul comun al miniștrilor Muncii și Solidarității Sociale, respectiv Investițiilor și Proiectelor Europene și al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, devin aplicabile odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 763 din 5 august 2024, a transmis ministrul Muncii.
Potrivit ministrului, femeile care fac parte dintr-o categorie vulnerabilă și care au născut începând cu data de 12 aprilie 2024 pot beneficia de tichete sociale în valoare de 2.000 de lei. Tichetele pot fi folosite pentru cumpărarea de produse destinate îngrijirii nou-născutului.
Programul se desfășoară timp de patru ani, iar tichetul se acordă o singură dată pentru fiecare nou-născut.
Pot beneficia de acest tip de sprijin:
- Mamele beneficiare ale venitului minim de incluziune
- Mamele cu dizabilități
- Mamele în situații critice (calamități, violență domestică etc.)
- Mamele fără acte de identitate
- Mamele minore
- Mamele cetățeni străini sau apatrizi din zone de conflict.
„Programul este finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 și are un buget total de de 119.239.200 de lei (24 milioane euro). Sprijinul are drept scop achiziționarea de către părinți a unor produse specifice necesare îngrijirii nou-născutului (scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentaţie pentru nou-născut, articole sanitare şi medicale pentru cuplul mamă–nou-născut). Listele cu beneficiari sunt centralizate de Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile județene, și transmise de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru efectuarea plății.”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu.
Tichetele sunt distribuite de autoritățile locale, cu un termen de 90 de zile pentru ridicarea acestora.
În situaţia în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea mamei în primele 3 luni de la naşterea copilului, tichetul social pe suport electronic poate fi acordat reprezentantului legal care poate fi tatăl copilului sau altă persoană desemnată, în condițiile legii, să fie reprezentant legal al copilului, a precizat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a anunțat majorarea bugetului pentru investiții publice, sănătate și pentru sprijinirea mediului de afaceri. Trebuie să arătăm capacitatea de a găsi rezolvări pentru problemele care vizează direct calitatea vieții românilor, a spus Boloș.
Ministrul de Finanțe a explicat de ce a fost luată decizia.
„Am auzit foarte des în ultimul an „rog pe ministrul Finanțelor să găsească o soluție”. Fie că a fost vorba de majorarea pensiilor, salariilor profesorilor, suplimentarea bugetului de investiții în infrastructură, agricultură sau digitalizare, săptămână de săptămână a trebuit să arătăm capacitatea de a găsi rezolvări pentru problemele care vizează direct calitatea vieții românilor”, a declarat Marcel Boloș.
La ultima ședință de Guvern au fost aprobate alocări suplimentare din Fondul de rezervă bugetară pentru investiții publice, sănătate, sprijinirea mediului de afaceri și combaterea evaziunii.
„Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care a lucrat la foc continuu anul acesta, aproape că a epuizat bugetul record de investiții aprobat pentru 2024. Tocmai de aceea a trebuit să venim cu o majorare de 750 milioane de lei, pentru susținerea investițiilor publice demarate prin programele naționale de finanțare „Anghel Saligny” și programele naționale ale Companiei Naționale de Investiții. Fondurile merg către: modernizarea drumurilor comunale, dezvoltarea infrastructurii de apă-canalizare, racordarea localităților la rețeaua de gaze naturale, managementul deșeurilor; eficiența energetică a școlilor, spitalelor și instituțiilor publice, modernizarea căminelor de bătrâni și a căminelor studențești”, a explicat Marcel Boloș.
Bani în plus primește și sănătatea.
„La sănătate, unde am avut de asemenea buget record, știți deja că am suplimentat în ultima lună bugetul cu 5 miliarde de lei, pentru investiții în echipamente noi, dar și pentru a asigura condiții mai bune de tratament și prevenție. Promiteam în luna iulie că vom căuta soluții pentru finanțarea serviciilor de dializă, radioterapie și pompe de insulină pentru copii. Ei bine, astăzi suplimentăm bugetul cu peste 800 milioane de lei, care vor ajunge în special către: programul de radioterapie pentru bolnavii cu afecțiuni oncologice; decontarea pompelor de insulină pentru copiii bolnavii de diabet; tratamente medicale adecvate pentru pacienții care au nevoie de servicii de dializă”, a adăugat Boloș.
El a menționat și sumele suplimentare alocate mediului de afaceri.
„În ceea ce privește sprijinirea mediului de afaceri, venim cu o alocare suplimentară de 150 de milioane de lei, pentru finanțarea schemelor de ajutor de stat gestionate de MF ce vizează: subvenționarea dobânzilor pentru firme prin IMM Plus; compensarea creșterii accizei la combustibil pentru transportatori; proiectele de dezvoltare a producției susținute de MF”, a precizat Marcel Boloș.
Bogdan Ivan, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, a anunțat un nou proiect finanțat prin PNRR. Este vorba despre un demers care vizează dezvoltarea programelor de mentorat Orizont Europa. Finanțăm proiectul cu 500 de vouchere, în valoare de 5 milioane de euro, a anunțat ministrul român.
Anunțul a fost făcut la sfrșitul săptămânii trecute.
„Sprijinim comunitatea științifică din România Lansăm investiția i6 din Planul Național de Redresare și Reziliență, prin care finanțăm cu 500 de vouchere, în valoare de 5 milioane de euro, dezvoltarea programelor de mentorat Orizont Europa”, a transmis Bogdan Ivan.
Ministrul a enumerat domeniile care vor primi finanțare.
„Concret, finanțăm:
Scrierea de proiecte pentru accesarea fondurilor de peste 90 de miliarde de euro din programul Orizont Europa – 1,1 milioane de euro
300 de stagii de lucru de 3 luni în organizații puternice de cercetare-dezvoltare, care au experiență în scrierea și implementarea de proiecte finanțate prin programele-cadru de CDI ale Uniunii Europene, pentru cercetători, medici și cadre universitare – fiecare stagiu beneficiază de o finanțare de 3300 euro/lună
Integrarea în consorții europene pentru participarea la competițiile de proiecte în cadrul Orizont Europa – 130.000 euroUtilizarea infrastructurii luminii extreme, în fizică nucleară – 800.000 de euro.”
Propunerile de proiecte sunt acceptate conform criteriului primul venit, primul servit. Apelul de proiecte se va deschide pe 14.08.2024, iar cererile de finanțare se vor transmite electronic.
Error: No articles to display