Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că ordonanța de urgență prin care a fost instituită situația de criză pe piața carburanților nu va conduce, în perioada imediată, la raționalizarea benzinei și motorinei.
„Nu, n-aș merge. Adică pe orizontul imediat nu se pune problema de raționalizare”, a afirmat șeful statului, întrebat dacă măsurile adoptate de Guvern ar putea avea un astfel de efect.
El a precizat că evoluțiile de pe piața internațională a petrolului vor influența în mod decisiv situația din România, exprimându-și speranța că traficul prin Strâmtoarea Ormuz va reveni la normal, ceea ce ar contribui la stabilizarea pieței.
„Dacă nu se va întâmpla asta, într-un interval de săptămâni, o să vedem o dinamică, adică întâlniri ale Guvernului cu actorii din piață și măsuri pe măsură ce lucrurile se întâmplă”, a adăugat președintele.
Referitor la eficiența ordonanței, în contextul criticilor potrivit cărora impactul ar fi limitat, Nicușor Dan a arătat că efectele vor fi evaluate în funcție de evoluțiile din piață.
„Asta o să vedem în piață și, în măsura în care nu ajută, Guvernul va fi obligat să intervină”, a spus acesta.
Guvernul a adoptat, joi, o ordonanță de urgență prin care a declarat situație de criză pe piața țițeiului și produselor petroliere, pentru perioada 1 aprilie – 30 iunie 2026, cu posibilitatea de prelungire.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display