Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că a avut o „discuție foarte bună” cu reprezentanții S&P Global Ratings, subliniind că, în actualul context intern și internațional, este esențial ca România să comunice clar direcția economică pe care intenționează să o urmeze.
Potrivit unei postări publicate duminică, ministrul a precizat că întâlnirea a avut loc împreună cu echipa Ministerului Finanțelor și a urmat dialogurilor purtate în ultimele zile cu celelalte agenții de rating.
„În actualul context intern și internațional, este esențial să comunicăm clar ce vrem să facem ca țară, dincolo de dezbaterile politice ale acestei perioade”, a afirmat Nazare. El a arătat că agențiile de rating urmăresc în special consecvența politicilor economice, precum și capacitatea autorităților de a continua reformele și investițiile asumate prin Planul Fiscal pe termen mediu, Planul Național de Redresare și Reziliență și Programul SAFE.
Ministrul interimar a subliniat că atingerea acestor obiective ar permite României acces la finanțare mai ieftină, prin granturi și împrumuturi pe termen lung, la costuri mai reduse decât cele practicate pe piețele financiare.
Referindu-se la evoluția execuției bugetare, Nazare a spus că măsurile adoptate anul trecut, disciplina fiscală și o colectare mai bună a veniturilor au contribuit, într-un context macroeconomic dificil, la un deficit de aproximativ 1% din PIB în primul trimestru, de peste două ori mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut.
Acesta a precizat că, în trimestrul al doilea, Guvernul se așteaptă la un volum mai mare de plăți, atât pe componenta PNRR, cât și pentru investițiile naționale, ceea ce se va reflecta în nivelul deficitului din lunile următoare. Cu toate acestea, deficitul se menține în parametrii stabiliți până în prezent, aspect considerat important de finanțatori.
Nazare a avertizat însă că România rămâne vulnerabilă din cauza perspectivei negative asociate ratingului investițional. Potrivit acestuia, următoarele evaluări periodice sunt programate de Fitch Ratings în iulie, de Moody's Ratings în august și de S&P în octombrie.
Ministrul a arătat că, în cazul unei deteriorări vizibile a situației economice, oricare dintre agențiile de rating poate convoca un comitet ad-hoc, care ar putea adopta o decizie cu efecte semnificative asupra costurilor de finanțare ale României.
Potrivit lui Nazare, obiectivul autorităților este revenirea la o perspectivă stabilă cât mai curând, în funcție de menținerea disciplinei financiare și de capacitatea Guvernului de a prezenta un buget credibil pentru anul viitor. El a adăugat că România are nevoie de stabilitate, consecvență și credibilitate pentru a continua dezvoltarea economică și pentru a proteja costurile de finanțare ale statului în anii următori.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display