Eurodeputatul Victor Negrescu a anunțat că a propus, cu sprijinul social-democraților europeni, introducerea unei taxe la nivelul Uniunii Europene asupra companiilor din industria de pariuri și jocuri de noroc online, ca sursă alternativă de finanțare pentru educație și politici de tineret.
Potrivit acestuia, Uniunea Europeană nu dispune în prezent de suficiente resurse financiare pentru a acoperi nevoile actuale ale statelor membre, inclusiv ale României, iar o parte dintre propunerile analizate pentru creșterea veniturilor ar putea afecta direct anumite țări.
În acest context, Victor Negrescu a precizat că, împreună cu intergrupul Parlamentului European privind educația, a depus un amendament la raportul referitor la viitorul Cadrului Financiar Multianual, semnat de peste 20 de eurodeputați, prin care se solicită alocarea a 20% din viitorul buget european pe termen lung pentru educație și formarea competențelor.
Inițiatorii argumentează că industria pariurilor online generează anual venituri de ordinul sutelor de miliarde de euro și beneficiază de piața unică europeană, în condițiile în care nu există un cadru comun de reglementare la nivelul UE. Diferențele mari de taxare între statele membre, lipsa unor standarde comune pentru protecția minorilor și prevenirea dependenței, precum și combaterea insuficientă a evaziunii și activităților ilegale sunt alte probleme semnalate.
Propunerea vizează introducerea unor reguli europene clare, combaterea activităților ilegale și aplicarea unui mecanism de taxare suplimentară bazat pe profiturile companiilor, fără a taxa direct cetățenii. Fondurile colectate ar urma să fie direcționate către educație, politici de tineret, dezvoltarea competențelor digitale și măsuri de prevenție.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display