Telemedicina, reglementată prin ordonanță. Guvernul stabilește condițiile pentru consultațiile la distanță Recomandat

Guvernul a aprobat o ordonanță prin care telemedicina este introdusă într-un cadru legal clar și funcțional, fiind definite tipurile de servicii medicale care pot fi furnizate la distanță, precum și situațiile în care consultația față în față rămâne obligatorie.
Actul normativ stabilește condițiile în care pot fi oferite servicii precum teleconsultația, teleradiologia, telexpertiza sau telemonitorizarea, urmând ca aplicarea concretă să fie detaliată prin acte normative subsecvente. Potrivit Guvernului, reglementările vizează asigurarea unei decizii medicale sigure, fundamentate și protejate din punct de vedere profesional.

Clarificarea cadrului legal pentru telemedicină urmărește aplicarea unitară a regulilor la nivel național, creșterea predictibilității pentru furnizorii de servicii medicale și reducerea riscurilor juridice și profesionale. Totodată, măsura are ca obiectiv îmbunătățirea accesului pacienților la servicii medicale, în condiții de siguranță și responsabilitate.

Prin aceeași ordonanță, Guvernul a decis ca proba scrisă a examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist să se desfășoare cu subiecte unice la nivel național, pentru fiecare specialitate. Măsura va fi aplicată începând cu semestrul al doilea al anului 2026.

Executivul precizează că amânarea aplicării examenului cu subiecte unice este determinată de considerente organizatorice și logistice, fiind necesară pregătirea infrastructurii, a procedurilor și a resurselor umane în mod uniform, la nivelul tuturor centrelor universitare.
Autoritățile susțin că această schimbare va permite organizarea examenelor în condiții de egalitate și echitate între candidați, va contribui la standardizarea nivelului profesional al specialiștilor din sistemul medical și va alinia România la tendințele internaționale în evaluarea profesională din domeniul sănătății.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.