Fonduri europene în conturile României: aproape un miliard pentru fermieri Recomandat

România a primit la începutul lunii ianuarie aproape un miliard de euro de la Comisia Europeană, bani destinați agriculturii și care reprezintă rambursarea avansurilor achitate fermierilor români în toamna anului trecut. Fondurile provin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și au fost încasate pe 5 ianuarie 2026, potrivit Ministerului Agriculturii.

Suma de 988,7 milioane de euro acoperă plățile efectuate în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2025, când fermierii au primit avansuri din schemele europene pentru a-și susține activitatea curentă. Banii au fost plătiți inițial din bugetul de stat, urmând să fie decontați ulterior de Uniunea Europeană.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că rambursarea confirmă faptul că plățile realizate de România respectă regulile europene. „Este o validare a modului în care au fost gestionate fondurile. Sprijinul ajunge la timp în ferme, iar bugetul național este degrevat de aceste cheltuieli”, a declarat oficialul.

Conform datelor MADR, odată cu această tranșă, România a atras aproximativ 4,08 miliarde de euro în perioada 2025–2026, din toate fondurile europene gestionate la nivel național. Autoritățile afirmă că aceste sume asigură continuitatea plăților către fermieri și stabilitatea financiară a sectorului agricol.

Ministerul Agriculturii anunță că APIA va continua autorizarea și plata subvențiilor aferente campaniei în curs, astfel încât agricultorii să beneficieze fără întârzieri de sprijinul financiar prevăzut de politicile agricole europene.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.