Legea sănătății, modificată: mai puțină birocrație pentru medici, continuitate pentru pacienți Recomandat

Guvernul a modificat Legea sănătății, în vederea eliminării blocajelor administrative din sistemul medical și asigurării continuității activității medicale, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Potrivit ministrului, modificările creează cadrul necesar pentru ajustări legislative care vizează recunoașterea profesională, eliberarea documentelor de atestare și protejarea resursei umane din sănătate. Una dintre principalele măsuri prevede continuarea, și în anul 2026, a cumulului pensiei cu salariul în sistemul sanitar.

În urma deciziei Guvernului, regulile generale de limitare nu se aplică concursului național de rezidențiat, nici concursurilor sau examenelor pentru ocuparea posturilor prin integrare clinică. De asemenea, printr-un memorandum aprobat la propunerea Ministerului Sănătății, pot fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din spitale.

Executivul a clarificat și situația medicilor și farmaciștilor care devin cadre didactice după intrarea în sistem, aceștia putându-și continua activitatea clinică fără proceduri birocratice suplimentare. Integrarea clinică se va realiza prin adaptarea raportului de muncă.
Totodată, Guvernul facilitează accesul în sistem al medicilor români din diaspora, prin accelerarea procedurilor de recunoaștere profesională. Ministrul Sănătății a precizat că vor fi eliminate întârzierile administrative, iar dosarele vor fi soluționate în termene mai scurte, prin proceduri transparente și previzibile.

„Sănătatea trebuie să meargă înainte. Toate aceste măsuri au un scop simplu: un sistem de sănătate care funcționează – deschis, coerent și stabil, construit pentru pacienți”, a declarat Alexandru Rogobete.
Potrivit Guvernului, măsurile sunt necesare pentru menținerea în sistem a personalului medical cu experiență, în special în specialitățile deficitare, și pentru asigurarea continuității serviciilor medicale.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.