Al doilea contract de supervizare atribuit pe secțiunea montană a Autostrăzii A8 Recomandat

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a atribuit firmei IRD Engineering (Italia) contractul pentru supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție pe lotul 1D Joseni–Ditrău al Autostrăzii Unirii (A8), a anunțat joi ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.

Valoarea contractului este de 30 de milioane de lei (fără TVA), iar semnarea documentului se va face dacă, în termen de 10 zile, nu vor fi depuse contestații. Contractul, finanțat din fonduri europene, are o durată totală de 98 de luni, care include perioada de proiectare, execuție și garanție.

Potrivit ministrului, rolul supervizorului este „esențial” pentru monitorizarea progresului lucrărilor, verificarea conformității și calității materialelor și a echipamentelor, precum și pentru evaluarea performanței echipei de execuție.

Lotul 1D Joseni–Ditrău are o lungime de 14,4 kilometri și face parte din secțiunea de munte a Autostrăzii Unirii, pe tronsonul Miercurea Nirajului–Leghin, în județul Harghita. Durata de realizare a lucrărilor este estimată la 34 de luni – dintre care 10 luni pentru proiectare și 24 pentru execuție. Traseul include 21 de pasaje și viaducte, precum și un nod rutier la Joseni.
Acesta este al doilea contract de supervizare atribuit de CNIR pentru secțiunea montană a A8, după cel semnat anterior pentru lotul 2A Ditrău–Grințieș.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.