Premierul Ilie Bolojan a anunțat, într-un interviu la Prima TV, că salariile din sectorul public și pensiile nu vor crește până la sfârșitul anului 2026. Decizia este motivată de necesitatea reducerii deficitului bugetar, care ar trebui să scadă la aproximativ 6% în următorii ani.
„Dacă România va reuși să reducă deficitul cu peste două puncte procentuale, atunci vor exista condiții pentru majorări, probabil raportate la inflație și la capacitatea bugetului de a le susține”, a declarat șeful Guvernului.
Bolojan a subliniat că soluția pentru consolidarea bugetară nu o reprezintă creșterea taxelor, ci o colectare mai eficientă și atragerea unui număr mai mare de persoane în activitate. În prezent, doar 53% dintre românii cu vârste între 55 și 64 de ani lucrează, restul beneficiind de forme de asistență socială sau pensii de invaliditate.
Premierul a adăugat că eliminarea pensionărilor anticipate sau la vârste foarte mici este necesară pentru menținerea sustenabilității sistemului. El a precizat că măsurile adoptate sunt esențiale pentru a evita derapajele economice și pentru a asigura stabilitatea financiară a statului.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display