Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunțat o creștere a tarifelor de distribuție a gazelor naturale. Aceasta se va aplica de la 1 iulie. Tarifele vor fi majorate cu 0,005 lei/kWh față de nivelul aplicat în perioada iulie 2024 – iulie 2025.
Pentru consumatorii casnici, impactul din factura va fi minim.
„Aceste tarife sunt, în medie, cu doar 0,005 lei/kWh mai mari decât cele practicate pentru perioada iulie 2024 – iulie 2025. Decizia a fost luată în unanimitate, având ca obiectiv menţinerea echilibrului între nevoia de investiţii în reţea şi protejarea consumatorilor finali”, a transmis ANRE.
Decizia a fost luată după o analiză detaliată a cererilor transmise de operatorii de distribuție. Ca urmare, au fost eliminate costurile care nu respectau metodologia stabilită, ceea ce a permis o actualizare corectă a tarifelor pentru perioada următoare.
În plus, prețul facturat consumatorilor finali nu poate depăși nivelul plafonat stabilit de autorități.
„Consumatorii finali sunt în continuare protejaţi de plafonarea preţului final la gaze naturale până la data de 31 martie 2026, aceasta însemnând că, în practică, în nicio factură preţul facturat nu va depăşi preţul plafonat existent, chiar şi după aplicarea noilor tarife de distribuţie”, a precizat ANRE.
Noile tarife se vor aplica în perioada 1 iulie 2025 – 30 iunie 2026.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display