Marcel Ciolacu: Ne trebuie o stabilitate, actuala coaliție de guvernare trebuie să-și continue activitatea Recomandat

Marcel Ciolacu propune continuare coaliției PSD-PNL după alegeri. Actuala coaliție de guvernare trebuie să-și continue acticvitatea și după alegeri, iar puterea trebuie împărțită funcție de cine va ieși președinte, a declarat premierul Marcel Ciolacu la summitul Autorităților Publice Municipale din România.

„Noi tot timpul dorim să inventăm apa caldă, noi tot timpul inventăm crăpături într-o zonă în care regulile trebuie să fie clare și simple. Cam asta este provocarea pe care o avea și viitorul Guvern, și viitorul prim-ministru, și viitorul președinte și cred din tot sufletul că cel mai important lucru după 8 decembrie este o majoritate politică, democratică fără a face acest joc cu stânga și dreapta unite unii împotriva altora, care am văzut cu toții unde a dus. În spatele fiecăruia, că-i de stânga, că-i de dreapta, de fapt sunt tot români. Nu sunt elefanți. Și ne trebuie o stabilitate politică”, a declarat Marcel Ciolacu.

Potrivit premierului, noul Guvern trebuie să se apuce rapid de treabă pentru a implementa planul fiscal negociat cu Comisia Europeană privind reducerea deficitului bugetar.

„Avem o bulă de oxigen cu acești șapte ani. Dar totul trebuie să pornească, vă repet, de la 1 ianuarie. Eu cred că imediat după 8, și n-am nicio reținere să o spun, cred că actuala coaliție de guvernare trebuie să-și continue activitatea împreună. Cred că puterea trebuie împărțită în funcție de cine va ieși președintele României. O spun fără nicio reținere. Cred că până în data de 21, când viitorul parlament și viitorul președinte vor depune jurământul, România trebuie să aibă buget aprobat în actualul Parlament”, a precizat Marcel Ciolacu.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.