Guvernul lansează Planul Național pentru Marea Industrie. Acesta are tre mari piloni și presupune un efort financiar de aproximativ 2 miliarde de euro. Decizia a fost luată în cadrul coaliției de guvernare.
„Am decis ieri, în cadrul reuniunii coaliției de guvernare, să consolidăm modelul de dezvoltare economică bazat pe investiții. Sub coordonarea dlui vicepremier Marian Neacșu, miniștrii Finanțelor și Economiei au lucrat la un pachet de măsuri prin care generăm un impuls major pentru reindustrializarea economiei. Astfel, putem lansa astăzi Planul Național pentru Marea Industrie. Este cel mai important pachet economic de susținere a economiei, de circa 2 miliarde de euro, axat pe trei mari piloni”, a explicat Marcel Ciolacu.
Primul este Schema de Sprijin pentru Investițiile Strategice în industria de prelucrare, cu un buget de peste 500 milioane euro. Acesta presupune acordarea de facilități fiscale investițiilor de peste 150 milioane euro, care creează peste 250 de locuri de muncă în regiuni unde PIB-ul pe locuitor este sub media națională.
Al doilea pilon este Programul National de Sprijin pentru Marea Industrie din România.
„Este o schemă de ajutor de stat de 1 miliard euro pentru mari companii. Vor primi un sprijin de până la 100 milioane euro per beneficiar. Acele companii ce derulează investiții capabile să reducă emisiile directe de gaze cu efect de seră, respectiv consumul de energie. Sursa de finanțare este din vânzarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon”, a adăugat Marcel Ciolacu.
A treia componentă a planului înseamnă o schemă de ajutor de stat de 250 de milioane de euro pentru companii care propun investiții în producția de materii prime industriale precum țevi, profile, bare, aluminiu sau cupru.
În paralel, Guvernul face o rectificare pozitivă.
„Simultan, facem și o rectificare bugetară, bazată pe un plus de venituri bugetare care susțin investiții în 4 domenii esențiale: Sănătate, Educație, Transporturi și Dezvoltare Regională. Dezvoltarea țării prin investiții mari în autostrăzi, școli și spitale este calea sigură pentru ca România să aibă o creștere economică importantă în următorii ani! Evident, continuăm să reducem cheltuielile publice inutile, deficitul bugetar trebuie să fie exclusiv unul generat de investiții, nu pe risipă prin achiziții inutile”, a precizat Marcel Ciolacu.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display