O delegație de la Ministerul Sănătăţii a participat la cea de-a 77-a Adunare Mondială a Sănătății. Delegația a fost condusă de ministrul Alexandru Rafila. El a susținut nevoia unei abordări coordonate a reformelor din sănătate.
Adunarea Mondială a Sănătății (WHA77) are loc la Geneva.
„În plenul adunării, ministrul Sănătății a avut o intervenție în care a susținut nevoia unei abordări coordonate a reformelor din sănătate, în care investițiile trebuie dublate de măsuri care să asigure resurse umane suficiente, bine pregătite și motivate”, scrie în mesajul publicat pe Facebook.
În cadrul lucrărilor reuniunii celor 194 de state membre se discută teme importante precum rezistența antimicrobiană, bolile netransmisibile, accesul la servicii de sănătate. În ceea ce privește proiectul de Acord privind Prevenirea, Pregătirea și Răspunsul în caz de Pandemie, statele membre nu au ajuns la un consens, fiind luată în considerare o prelungire a negocierilor privind acest document, a anunțat Rafila.
Din delegația României fac parte și reprezentanți ai tinerilor medici și studenților la medicină. De asemenea, delegația României a avut o serie de întâlniri tehnice cu reprezentanți ai Observatorului European pentru Sisteme și Politici de Sănătate, GE Healthcare și alți actori interesanți de a dezvolta proiecte concrete în România.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display