Iohannis despre deschiderea Corpului Multinațional Sud-Est din Sibiu: un moment important pentru România Recomandat

Corpul Multinațional Sud-Est din Sibiu este operaționalizat complet, au anunțat luni autoritățile române. Președintele Klaus Iohannis a declarat că „este un moment important pentru România”.

Începând de luni, Comandamentul Multinațional Sud-Est poate să îndeplinească misiunea și rolul care îi revin în cadrul posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, în regiunea Mării Negre, a transmis președintele României.

„Este un moment important pentru România, la care am ajuns prin eforturi naționale și aliate susținute și conjugate, pe multiple paliere – politic, diplomatic și militar, și beneficiind de contribuțiile valoroase ale Aliaților noștri. Îi felicit, așadar, pe toți cei care au contribuit la declararea capacității operaționale finale a Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, Comandament Militar Internațional NATO, înființat pe teritoriul României în contextul procesului de adaptare a Structurii de Comandă a Alianței Nord-Atlantice”, a transmis Klaus Iohannis prin intermediul unui mesaj citit în cadrul ceremoniei de la Sibiu.

În anul 2018, la Summitul NATO de la Bruxelles, Klaus Iohannis a făcut cunoscută intenția României de a completa arhitectura aliată de comandă și control de pe teritoriul național cu o capabilitate terestră de nivel corp pentru a consolida planificarea și modul de operare al forțelor și structurilor NATO din România – Unitatea NATO pentru Integrarea Forțelor, Comandamentul Diviziei Multinaționale Sud-Est și Brigada Multinațională Sud-Est.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.