Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a fost invitat de omologul său american, doamna Jennifer Granholm, într-o vizita oficială la Washington.
În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali abordează teme legate de proiectele comune strategice România – Statele Unite ale Americii în domeniul energiei: de la proiectele nucleare – reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR) la unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul HVDC, cablul de curent continuu care va lega Dobrogea de granița de vest a României, precum și cadrul pentru investiții în centrale eoliene offshore și exploatarea gazului din Marea Neagră.
Întrevederea de la Washington cu secretarul american al energiei este completată de o serie de alte întâlniri cu oficialități din departamentele guvernului american: Don Graves, secretarul adjunct al comerțului; José Fernandez, subsecretar pentru economie și energie; Geoffrey R. Pyatt, secretar adjunct pentru resurse energetice; Eliot Kang, secretar adjunct în cadrul Departamentului de Stat al SUA pe probleme de securitate; Yuri Kim, secretar adjunct, reprezentata Departamentului de Stat pentru Europa și Eurasia; și Agnes Dasewicz, director operațional al departamentului de dezvoltare financiară din cadrul guvernului american.
Programul de două zile al ministrului Sebastian Burduja în Statele Unite, din 10 si 11 august, include atât întrevederi cu oficiali ai Casei Albe, cât și un eveniment în premieră în cadrul institutului Atlantic Council. Participă în delegația României E.S. Andrei Muraru, Ambasadorul României la Washington.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display