Proiectul de cercetare şi de consolidare a cooperării între instituţiile de cercetare şi educaţie din România şi Republica Moldova în domeniul protecţiei mediului din regiunea Dunării de Jos cu titlul NANOPURIMON „Abordări avansate bazate pe nanotehnologie pentru purificarea apelor uzate de poluanţii organici şi monitorizarea acestora în corpurile de apă - 2SOFT/1.2/139” se derulează la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, în parteneriat cu Institutul de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii „D. Ghiţu” din Chişinău, Republica Moldova şi Asociaţia Obştească „Centrul Naţional de Mediu” din Chişinău, Republica Moldova.
Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Instrumentul European de Vecinătate (ENI) - Cooperare transfrontalieră (CBC) - în cadrul Programului Operaţional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, Prioritatea .2 - Promovarea şi sprijinul pentru cercetare şi inovaţie, Obiectiv specific 1.2.1 - Condiţii prealabile îmbunătăţite pentru o cooperare susţinută în domeniul cercetării şi inovării care contribuie la dezvoltarea economică a regiunii şi are perioada de implementare 29.09.2020-29.03.2023.
Având un buget total de 205.555,00 EURO, din care contribuţia Uniunii Europene (90%) este de 184.999,50 EURO, proiectul vizează dezvoltarea de noi metode de tratare a apelor reziduale municipale şi industriale de la poluarea organică, în special a compuşilor fenolici şi brevetarea noii metode elaborate, precum şi îmbunătăţirea calităţii apelor de suprafaţă în regiunea Dunării de Jos. Acest lucru este în conformitate cu obiectivul prioritar 2 şi implică: Sprijin pentru educaţie, cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display