Proiectul de lege prin care bursele elevilor să fie plătite până la data de 25 a lunii este susţinut de Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. „AEBI susţine proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011, prin care primăriile ar putea fi obligate să livreze bursele elevilor până pe data de 25 a lunii”. Amintim că Edupedu.ro a scris ieri despre proiectul de lege, iniţiat de un grup de parlamentari PNL, ce propune ca bursele pentru învăţământul preuniversitar şi universitar să fie plătite elevilor la o dată fixă, lunar şi în avans până pe 25 a lunii anterioare celei pentru care se acordă.
„Foarte multe primării, inclusiv din Bucureşti, au sau au avut obiceiul de a livra bursele elevilor în intervale de timp inacceptabil de mari. De exemplu, în luna august 2021, mai mulţi consilieri au semnalat faptul că Primăria Sectorului 1 nu a mai plătit nicio bursă din luna martie. În Municipiul Târgu-Mureş, elevi care beneficiază de bursă de excelenţă nu le-au primit timp de un an”, se arată în comunicat.
Preşedintele AEBI, Alexia Marinescu, a spus că „din postura de elev, este dezamăgitor să îţi înceapă anul şcolar în septembrie, iar bursa să o primeşti în decembrie. Încălcarea dreptului fundamental la învăţătura, cu care elevii se confruntă la momentul actual, a devenit un concept clişeic – de care cetăţenii sunt conştienţi. Vocea noastră se aude, dar nu este ascultată.”
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display