Se suplimentează aparatul Ministerului Educaţiei Recomandat

16 ME 16 ME

Suplimentarea cu un post de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, precum şi completarea atribuţiilor Organismului intermediar în cadrul Programului operaţional „Capital uman“ (OIPOCU) pentru implementarea proiectului „România educată”, prevăzute în proiectul de hotărâre pus în dezbatere de Ministerul Educaţiei. Concret, proiectul ar urma să modifice Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei.
Propunerile şi sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile (de la data publicării: 15.03.2022) pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. În descrierea situaţiei actuale, este menţionat că, "la nivelul ministerului, există un număr de 2 subsecretari de stat. Pentru dezvoltarea capacităţii administrative în domeniul învăţământului de stat, pentru implementarea proiectului „România educată” se impune suplimentarea numărului de posturi de subsecretari de stat din cadrul Ministerul Educaţiei, precum şi completarea atribuţiilor OIPOCU, ca structură în cadrul ministerului, astfel încât să existe o mai bună corelare între activităţile acestora în ceea ce priveşte implementarea proiectului „România educată”."

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.