Fiecare din cei 722 de studenți din grupul țintă al proiectului „Creșterea accesului studenților universității la educație online – UNITEC”, derulat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, va primi tablete necesare în procesul educational, potrivit informării Biroului de Presă și Comunicare din cadrul instituției, care a anunțat demararea primelor distribuiri.
„Acest proiect reprezintă o oportunitate pentru studenții și cadrele didactice ale universității de a utiliza cele mai noi echipamente din domeniul ITC în procesul educațional “, a declarant, cu această ocazie, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
„Conform condițiilor axei de finanțare, selecția grupului țintă s-a realizat pe criterii economice. În cadrul proiectului se acordă spre folosință tablete studenților care beneficiază de burse sociale. Sunt tineri care doresc să învețe, să facă performanță și au nevoie de instrumente de acces la activitățile didactice desfășurate online, datorită pandemiei. Mulțumesc domnului rector pentru sprijinul acordat în cadrul proiectului și echipei de proiect pentru implementare”, a mai precizat prof. univ. dr. ec. ing. habil. Silvius Stanciu, Prorector U.D.J.G., directorul acestui proiect.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display