USR cere convocarea în Parlament și audierea șefului Apele Române. Deputata USR Diana Buzoianu, vicepreședintă a Comisiei pentru mediu din Camera Deputaților, solicită audierea în Comisie a directorului general al Administrației Naționale Apele Române (ANAR), în contextul inundațiilor masive care au produs în județele Galați și Vaslui prejudicii materiale importante, dar și pierderi de vieți omenești.
„În 2005, 76 de persoane și-au pierdut viața din cauza inundațiilor. În 2013, 9 persoane au murit în județul Galați în urma inundațiilor. Acum, în 2024, avem iar vieți pierdute din cauza inundațiilor, din nou în județul Galați. Autoritățile știu de ani de zile care sunt problemele și ce ar trebui să facă, doar că nu și iau măsurile concrete. Câte persoane mai trebuie să moară până când vor începe să acționeze? Pentru ce s-au folosit banii? Am chemat reprezentanții Apele Române pentru a răspunde la toate aceste întrebări pe care românii le au de ani de zile”, declară deputata USR Diana Buzoianu.
Audierea șefului Apele Române are drept scop verificarea îndeplinirii atribuțiilor legale ale ANAR, dar și de către instituțiile subordonate cu atribuții în prevenirea unor incidente de proporția celor petrecute în ultimele zile.
Potrivit inițiatorilor, necesitatea acestor verificări și clarificări este accentuată de raportul din 2022 al Curții de Conturi, care a scos la lumină date îngrijorătoare legate de lipsa avizelor și autorizațiilor de gospodărire emise de către ANAR cu privire la barajele și digurile realizate pe teritoriul României.
Același raport include concluzii cu privire la inexistența unei infrastructuri de protecție împotriva inundațiilor. Aceasta în condițiile în care Legea apelor (107/1996) stipulează că orice construcţii de apărare împotriva acţiunii distructive a apei (îndiguiri, apărări şi consolidări de maluri şi albii, rectificări şi reprofilări de albii, lucrări de dirijare a apei, combaterea eroziunii solului, regularizarea scurgerii pe versanţi, corectări de torenţi, desecări şi asanări, alte lucrări de apărare) se realizează în baza avizului de gospodărire a apelor emis de ANAR, iar punerea în funcțiune a acestor lucrări se realizează numai în baza autorizației de gospodărire emise de către aceeași autoritate, mai susține USR.
Nu în ultimul rând, șeful Apele Române are obligația să prezinte public o diagnoză a infrastructurii naționale de protecție împotriva inundațiilor, stadiul lucrărilor de execuție, fondurile publice alocate în ultimii ani, precum și situația statistică a numărului de baraje și diguri neautorizate sau ale căror autorizații nu mai sunt valabile, a precizat USR.
Totodată, directorul general ANAR va avea posibilitatea să clarifice unele controverse care au planat asupra instituției în ultima vreme.
„Agenția de stat care trebuia să se ocupe cu digurile din Galați se pare că se ocupă cu orice altceva mai puțin cu diguri. Agenția este, de fapt, încă un program de locuri de muncă călduțe la stat: 35% din bani se duc pe salarii, 10.000 de angajați cu salariu mediu de aproape 8.000 lei/lună. Adică, cu 2.300 lei peste salariul mediu din privat. Diguri însă nu fac. Întreținerea digurilor iar nu prea fac. Au făcut, în schimb, la un moment dat, plantație de canabis. Nu e o glumă, i-a prins DIICOT”, afirmă deputatul USR Claudiu Năsui.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display