Europarlamentarul Victor Negrescu a solicitat preşedintei Comisiei Europene să scoată din calculul deficitului bugetar al României cheltuielile aferente ajutorului logistic, umanitar şi militar oferit Ucrainei şi Republicii Moldova
Europarlamentarul român, responsabil al grupului social-democrat din Parlamentul European pentru bugetul european anual și coordonator în Comisia pentru control bugetar, a trimis o scrisoare către președinta executivului european, Ursula von der Leyen, prin care solicită amendarea temporară a regimului fiscal european, așa cum s-a întâmplat și în timpul pandemiei, prin extragerea costurilor directe aferente ajutorului acordat Ucrainei și Republicii Moldova din metodologia de calcul a deficitului bugetar.
„În primul rând, încep prin a saluta eforturile depuse de Comisia Europeană pentru a sprijini Ucraina și țările din prima linie de la începutul războiului ilegal de agresiune început de Federația Rusă împotriva unei națiuni suverane. Uniunea Europeană a dovedit în ultimele luni rezistență și unitate în a oferi un răspuns comun și puternic la această criză gravă cu care se confruntă continentul nostru.
Statele membre ale UE au arătat o puternică solidaritate cu Ucraina și Republica Moldova, oferind sprijin, ajutor umanitar și militar într-un mod susținut și extins prietenilor noștri ucraineni și moldoveni. Este o dovadă că putem face atât de multe lucruri împreună dacă rămânem uniți și înțelegem că trebuie să ne ajutăm reciproc în momentele dificile.
După cum ați afirmat adesea, țările din prima linie au demonstrat că, în fața pericolului, au fost capabile să facă lucruri importante pentru a ajuta Ucraina și Republica Moldova și a proteja modul nostru de viață. Pentru a face față acestei provocări severe, multe dintre țările din prima linie au alocat resurse semnificative și au cheltuit sume importante din propriile bugete pentru a furniza ajutorul logistic, umanitar și militar de care are nevoie Ucraina.
Acest lucru a generat costuri și cheltuieli suplimentare neprevăzute și a pus o mare povară asupra bugetelor naționale. Uneori, aceste costuri financiare indispensabile au fost făcute în detrimentul altor politici cruciale care afectează în mod direct reziliența democratică și socială a acelor țări. Prin urmare, respectarea regulilor fiscale europene actuale, legate de rata deficitului de 3% din PIB și datoria de 60% din PIB, a devenit din ce în ce mai dificilă și provocatoare din punct de vedere social, mai ales în era post-COVID și cu ratele actuale ridicate ale inflației”, a motivat demersul său și necesitatea unei astfel de măsuri reprezentantul României în legislativul european, Victor Negrescu.
Europarlamentarul român evidențiază, de asemenea, această decizie ca o soluție pentru creșterea ajutorului acordat Ucrainei și Republicii Moldova, prin oferirea unui spațiu fiscal mai amplu pentru suportarea costurilor legate de ajutorul logistic, militar și umanitar. Eurodeputatul Victor Negrescu a mai realizat demersuri de acest fel, în trecut, reușind să mobilizeze sprijinul Comisiei Europene și să genereze adoptarea rapidă a cadrului de protecție temporară pentru refugiații din Ucraina și flexibilizarea regulamentelor europene privind bugetul pe termen lung 2014-2020.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display