×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 807

Elevii cer testări anticovid pentru ei şi pentru cadrele didactice Recomandat

6 elevi 6 elevi

Într-un comunicat de presă al Consiliului Naţional al Elevilor (CNE), reprezentanţii acestora susţin că “impredictibilitatea din sistem şi lipsa de asumare a unor decizii ferme şi adaptate contextului în care ne aflăm nu fac altceva decât să degradeze calitatea învăţământului, dar şi să expună elevii şi personalul din învăţământ la riscuri deosebit de crescute din punct de vedere epidemiologic”.
CNE cere “introducerea obligativităţii testării bisăptămânale pentru elevii şi personalul didactic, nedidactic şi auxiliar”, dar şi “stabilirea unui prag de incidenţă de la care să se dispună trecerea la cursuri exclusiv online” pentru a nu mai fi martori la “cum clasele din România ajung să îşi închidă, rând pe rând, uşile, sau cum numărul de elevi şi profesori infectaţi creşte de la o zi la alta într-un ritm îngrijorător”.
Declaraţiile acestora vin în contextul în care Raed Arafat a declarat pe 31 ianuarie că specialiştii vor analiza impactul testelor de salivă din şcoli şi dacă se va continua sau nu cu ele: „O să fie probabil analizat impactul lor, dacă sunt de conţinuat sau nu. Asta urmează să se spună, dacă vom continua sau nu, dar asta normal că se discută şi cu Ministerul Educaţiei, cu Ministerul Sănătăţii, cu experţii în epidemiologie şi se va decide dacă au, într-adevăr, să zicem o valoare adăugată, sau nu. Dacă vom considera că sunt fără valoare adăugată, este posibil să decidem să le oprim”.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.