Peste 150.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ au fost vaccinaţi anti-COVID Recomandat

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Maria Ştefania Manea a declarat că 50% dintre angajații dinsistemul de învăţământ, adică mai mult de o jumătate, au fost vaccinaţi anti-COVID până în prezent, la nivel naţional.

"La nivel naţional, procentul cadrelor didactice vaccinate este unul îmbucurător, dacă ar fi să ne raportăm şi la procentul personalului auxiliar şi personalului nedidactic, vorbim de peste 50% din angajaţii unităţilor de învăţământ care la acest moment sunt vaccinaţi. Suntem a doua categorie socio-profesională, după medici, vaccinaţi într-un procent atât de mare. Pentru a reveni însă la această normalitate atât de dorită de noi toţi, profesori, elevi părinţi deopotrivă, evident că procentul ar trebui să crească şi noi constatăm, cel puţin în ultimele zile, că ne aflăm pe un platou, însemnând că nu mai creşte numărul de profesori care participă la vaccinare. Şi în felul acesta se prea poate ca dorinţa noastră de reîntoarcere la şcoală să fie îngreunată de acţiunile pe care le întreprindem. (...) La nivel naţional ne aflăm la următoarea cifră: peste 150.000 dintre angajaţii din învăţământ (au fost vaccinaţi anti-COVID n.r.), procentul acesta de peste 50%", a declarat Maria Ştefania Manea.

Până acum au fost vaccinate 49,60% dintre cadrele didactice, 57,59% dintre cadrele didactice auxiliare şi 49,84 % din personalul nedidactic.


Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Ultima modificare Vineri, 16 Aprilie 2021 19:06

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.