Redactia proiectedesucces.ro

Proiectul „Artist sub 25” se va desfășura vineri, 18 octombrie, la Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc. Se redeschide astfel seria expozițională dedicată tinerilor artiști, uniți cu toții de vârsta tinereții de până la 25 de ani. Iubitorii de artă sunt invitați să ia pulsul noii generații de creatori, în sala de la Mansarda MAL, la vernisajul „Artist sub 25”. Spre deosebire de edițiile precedente, spun organizatorii, expoziția de anul acesta este una colectivă, adunând împreună lucrările a șaisprezece tineri artiști, din întreaga țară, selectați de un juriu de specialiști.

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – Ștefan-Radu Oprea și omologul său din Ungaria, Márton Nagy, vor inaugura proiectul de colaborare dintre ROMAERO S.A. și AEROPLEX Central Europe Ltd. Inaugurarea va avea loc în cadrul unui eveniment organizat joi, la sediul ROMAERO din București. La finalul ceremoniei, cei doi demnitari vor susține declarații de presă.

La eveniment, alături de oficiali ai Guvernului României și ai Guvernului Ungariei, vor fi prezenți reprezentanți ai celor două companii implicate, precum și lideri din industria aeronautică și personalități din sectorul aviației.

Proiectul de colaborare dintre ROMAERO S.A. și AEROPLEX Central Europe Ltd. are un rol strategic pentru dezvoltarea industriei aeronautice în România, marcând înființarea unui hub de mentenanță și reparații pentru aeronave civile, în cadrul facilităților puse la dispoziție de ROMAERO S.A, anunță ministerul român.

Lucrările la primul centru de aport voluntar din Drobeta Turnu Severin, dedicat depozitării deșeurilor voluminoase, se apropie de finalizare.

Proiectul, realizat cu scopul de a sprijini colectarea corectă a deșeurilor din gospodării, avansează rapid și se preconizează că va fi încheiat în cel mult două luni de zile, înainte de termenul stabilit inițial, care era prevăzut pentru anul viitor. Centrul va fi amplasat lângă localitatea Izvoru Bârzii, pe un teren de 3500 de metri pătrați și va permite colectarea unor categorii diferite de deșeuri. Construcția Centrului de Aport Voluntar reprezintă un pas important în direcția îmbunătățirii gestionării deșeurilor la nivel local, oferind un punct accesibil unde cetățenii pot aduce, în mod responsabil, diferite tipuri de deșeuri.

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a organizat pentru iubitorii de lectură evenimentul, ajuns la a XV-a ediție

Anul acesta, NOCTURNA BIBLIOTECILOR, inițiată de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), s-a desfășurat sub sloganul „NOAPTEA DETECTIVILOR DE CARTE – MISTERE LITERARE, REZOLVARE DE ENIGME, INCURSIUNI ÎN LUMEA ROMANELOR POLIȚISTE”, reprezentând varietatea de resurse și oportunități pe care le oferă biblioteca publică.

De la ateliere de lectură și creativitate, la proiecții de teatru, filme și concerte live și expoziții tematice, de la incursiuni în lumea cărților cu dedicație din fondul de colecții speciale, la mistere literare, vânătoare de comori, rezolvare de enigme (jocuri de societate) și evadări din escape room-ul bibliotecii, evenimentul a oferit oportunități variate de petrecere a timpului liber. Pe toată durata evenimentului, participanții au fost angrenați într-un quiz polițist online.

Pe tot parcursul serii, Biblioteca Județeană a oferit înscrieri gratuite doritorilor și posibilitatea unor vizite ghidate.

Mircea Ștefan, în vârstă de 39 de ani, este iulie 2024, noul antrenor principal al echipei Dunărea Călărași, club pentru care a activat inclusiv ca jucător în Liga 2, în 17 meciuri din sezoanele 2015-2016 și 2016-2017. După retragere a fost antrenor la juniorii Dunării, din 2018 până în 2020, iar apoi a condus Zarea Cuza Vodă, Dunărea Grădiștea și CSM Fetești, cu aceasta din urmă reușind o promovare în Liga 3, iar din vara anului 2022 a ajuns antrenor secund la Metalul Buzău, în stafful lui Valentin Stan, alături de care, în această vară, a reușit promovarea echipei în Liga 2.
"Pentru Dunărea Călărași vom face transferuri. Ne vom baza și pe juniorii călărășeni.  Avem jucători de valoare la juniori”- a declarat antrenorul Mircea Ștefan.
"Este de datoria noastră să menținem vie legenda acestei echipe de suflet, pentru suporterii și iubitorii fotbalului călărășean. Am încredere că vom reuși, împreună cu toți cei implicați în acest context sportiv, să readucem Dunărea Călărași acolo unde îi este locul!" -președintele CJ,  Vasile Iliuță 

 

Start ONG a anunțat astăzi, 12 iunie 2024, câștigătorii ediției din luna iunie: 8 ONG-uri, 5 instituții de învățământ și 1 grup informal/de inițiativă.
Cele 14 proiecte finanțate au o valoare totală de 55.915 euro și vor fi implementate în domeniile educație, sănătate și social. În total, au fost depuse 80 de proiecte, având o valoare totală a bugetului solicitat de 369.793 euro.

„De azi(marți, 21 mai) se lucrează la proiectele parcurilor industriale din Aleșd, Beiuș și Marghita. În cel mult 2 luni vor începe efectiv lucrările, după finalizarea proiectării.

Până la sfârșitul acestei săptămâni vom semna și ordinul de începere a lucrărilor la parcul industrial din Ștei”- comunicat Consiliul Județean Bihor

Constantin Todorică Şerban, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, alături de prefectul Mihai Cătălin Văsii a participat astăzi la cea de-a IV-a ediție a Conferinței Internaționale „Smart Airport Cities”, organizată de Primăria Oraşului Ghimbav şi Asociația Smart City Brașov.

Evenimentul a reunit peste două sute de participanţi, între care s-au numărat reprezentanți ai diplomației și ai administrației publice, europarlamentari, senatori şi deputaţi, conducători de instituții publice, experţi şi specialişti din mediul economic, cel aviatic, din mobilitate şi din domeniul dezvoltării urbane inteligente, antreprenori.

„Sărbătorim parteneriatul solid dintre oraşul Ghimbav și Consiliul Județean Brașov, exemplificat de eforturile noastre comune în construcția şi operaţionalizarea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. Transmitem recunoștința noastră primarului Ionel Fliundra, echipei noastre dedicate de la Consiliul Judeţean, domnului ministru al Dezvoltării Adrian-Ioan Veştea și întregului Consiliu Local al Ghimbavului pentru angajamentul și contribuția lor în materializarea acestui proiect”, a transmis preşedintele CJ în cadrul luării sale de cuvânt.

Temele abordate au vizat siguranța, dezvoltarea economică, mobilitatea, turismul și aviația.

Guvernul a aprobat normele de aplicare ale Legii pensiilor. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că nicio pensie nu o să scadă.

Explicația a fost oferită înainte de adoptarea documentului în ședința de guvern.

„Un element fundamental al acestor norme este că nicio pensie nu scade ca efect al noii legi”, a spus Marcel Ciolacu.
„Un subiect extrem de important de astăzi este despre pensii. Aprobăm normele de aplicare ale Legii pensiilor, pe baza cărora recalculăm pensiile din sistemul public. (...) Dimpotrivă, creștem pensiile românilor în mod echitabil, pe merit! Am majorat cu 13,8% pensiile în ianuarie 2024, iar începând cu septembrie 2024 plătim pensiile recalculate”, a precizat Marcel Ciolacu.

Clădirea în care se află fostul cinematograf Scala și alte două imobile situate pe str. Vasile Lascăr nr. 6 și pe str. Spătarului nr. 17 bis vor fi consolidate cu fonduri nerambursabile prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat (PNCCRS).

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a inclus aceste 3 imobile pe lista proiectelor eligibile în vederea încheierii contractelor de finanțare, iar valoarea este de 110,08 milioane lei.

Până în acest moment, AMCCRS are aprobate pentru finanțare nerambursabilă din fonduri naționale 24 de proiecte (21 de clădiri rezidențiale și 3 publice). Suma pe care Municipiul București, prin AMCCRS, o va obține de la Ministerul Dezvoltării este de peste 610 milioane de lei.

Lista cu imobilele care vor fi consolidate poate fi vizualizată pe pagina Programului Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic (PNCCRS)

Pagina 1 din 4