Educație

Senatoarea PNL, Alina Gorghiu a inițiat un proiect de lege prin care să poată fi suspendate contractele de muncă ale profesorilor care sunt urmăriți penal sau trimiși în judecată pentru hărțuirea…
Universitatea ”Dunărea de Jos” are active și este implicată, în acest moment, în numai puțin de 30 de proiecte internaționale, prin contractele încheiate și finanțate din fonduri externe. Cele mai…
Prima probă scrisă (limbă și comunicare) se adresează elevilor din clasele a VI-a (EN VI) și a început miercuri, 12 mai. Următoarea probă (matematică și științele naturii) a avut loc…
Consiliul de administrație al UMF a decis că studenții Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Gr. T. Popa" din Iaşi nu pot participa la examene dacă nu prezintă adeverința de vaccinare…
Absolvirea clasei a VIII-a ca orice sfârşit de drum, implică un nou început şi ca urmare, luarea unei decizii. A lua o decizie, presupune a alege dintre mai multe alternative,…
Astfel, potrivit Ministrului Educației, dacă rata de infectare în localitate va fi mai mică de 1 la mie, atunci școlile vor funcționa cu prezență fizică a elevilor la cursuri în…
În semn de protest faţă de lipsa de diversitate în interiorul Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association - HFPA), Tom Cruise a înapoiat toate cele trei…
Educația este pe locul doi între elementele care creează sentimentul de comunitate între cetățenii țărilor din Uniunea Europeană, potrivit ierarhizării făcute de români la finalul anului 2020. Pe primul loc…
Înscrierile la Concursul Național de Titularizare 2021 încep pe 11 mai și țin până pe 17 mai, potrivit calendarului oficial. Ministerul Educației a publicat fișa de înscriere la concursul din…