Educație

Un an de stagiatură în şcoală, cu un mentor, în care cei care vor să devină profesori vor fi încadraţi cu jumătate de normă – aceasta va fi noua cale…
„Am decis ca din toamnă să extindem programul „Masa caldă” în 300 de şcoli”, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Acesta a declarat la o conferinţă a Institutului Aspen, pe…
Proba scrisă la Limba română din cadrul examenului de Bacalaureat 2022 are loc luni, 20 iunie, pentru elevii de clasele a XII-a şi a XIII-a, potrivit calendarului oficial. Metodologia de…
Numele elevilor care au dat probele din cadrul Evaluării Naţionale vor fi anonimizate, potrivit procedurii de comunicare a rezultatelor ce a fost trimisă de Ministerul Educaţiei către inspectoratele şcolare. Amintim…
Universităţile nu vor mai fi nevoite să transmită raportări separate mai multor instituţii, de la ARACIS la Institutul Naţional de Statistică, ci să facă o raportare pe an, pe o…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a fost alături de studenţii ucraineni şi de colaboratorii săi din zona de sud a Ucrainei încă de la începutul conflictului din ţara vecină.…
Joi, pe 16 iunie, de la ora 18, potrivit organizatorilor, este invitat la sediul CCD cercetătorul Mircea Iliescu, doctor al universității Cambridge și specialist în genetica moleculară și evoluție, pentru…
Ministerul Educaţiei a prezentat cifre diferite cu privire la participarea la Evaluarea Naţională 2022, înaintea primei probe şi după desfăşurarea acesteia. Din calculele bazate pe cifrele furnizate de minister reiese…
În perioada 16-17 Iunie 2022, se desfăşoară a VIII-a ediţie a Conferinţei Internaţionale „History, Spirituality, Culture. Dialogue and Interactivity”, organizată de Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, Centrul de Studii…