Brandusa Grigorita

Marius Pieleanu nu mai este cadru didactic al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Reprezentanții SNSPA au confirmat încetarea relației contractuale cu Pieleanu.
Documentul a fost semnat luni.

„În contextul declarațiilor publice formulate de domnul Marius Pieleanu, luni, 4 august 2025, confirmăm că rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a semnat decizia de încetare a raporturilor de muncă dintre conf. univ. dr. Marius Pieleanu, cadru didactic la Departamentul de Sociologie al Facultății de Științe Politice, și universitate, prin acordul părților, în conformitate cu prevederile art. 55 lit. b) din Codul Muncii. Încetarea contractului individual de muncă își produce efectele începând de astăzi, 4 august 2025”, a transmis SNSPA.

Reprezentanții universității au refuzat să facă alte comentarii.
„Referitor la anunțul public făcut de domnul Marius Pieleanu privind intenția de a acționa în instanță mai multe persoane fizice și juridice, inclusiv SNSPA, universitatea nu face comentarii. Respectăm dreptul oricărei persoane la liberă exprimare și acces neîngrădit la justiție”, a precizat SNSPA.

Primăria București a lansat programul destinat pacienților cu cancer mamar în stadii incipiente. Aplicația online este disponibilă începând de săptămâna trecută. Concret, prin program se acordă ajutor financiar celor care îndeplinesc condițiile.

Scopul proiectului este sprijinirea pacienților diagnosticați cu cancer mamar în stadii incipiente prin decontarea testărilor genetice necesare stabilirii unui tratament personalizat și eficient. Proiectul oferă sprijin financiar în valoare de până la 12.350 lei/beneficiar pentru 600 de beneficiari cu domiciliul în Municipiul București.
Perioada de desfășurare a proiectului este iulie 2025 – decembrie 2026, în limita locurilor disponibile, dosarele fiind evaluate în ordinea înregistrării online. Valoarea totală a proiectului se ridică la 7,41 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 1,46 milioane euro.
Aplicația online este disponibilă pe platforma: https://testaregenetica.assmb.ro. Se pot înscrie femei și bărbați care îndeplinesc următoarele condiții:
• Vârsta peste 18 ani;
• Domiciliu stabil în Municipiul București sau viză de reședință de minimum 6 luni;
• Indicație medicală din partea specialistului oncolog.

Un turneu de volei pe plajă are loc în centrul orașului Galați. Este vorba despre un turneu pentru profesioniști și amatori la care participă echipe din România și din străinătate. Circulația auto prin zona centrală a orașului este închisă timp de nouă zile.

Turneul numit „Galați Open Beach Volleyball International Tournament 2025 – Ediția II" se desfășoară în perioada 31 iulie – 3 august. Meciurile de la turneul de volei de plajă se vor disputa în centrul orașului Galați, pe un teren amenajat de organizatori.

Turneul este organizat de Clubul Sportiv Municipal Galați, cu ajutorul sponsorilor, al partenerilor și cu suportul Primăriei Municipiului Galați. Acesta se desfășoară sub egida Federației Române de Volei (FRV) și este acreditat de Confederația Europeană de Volei (CEV) și de Federația Internațională de Volei (FIVB).

Organizatorii transmit că echipele vor juca după regulile internaționale, într-un sistem eliminatoriu - echipa care câștigă înaintează în clasament, în vreme ce echipa care pierde mai are șansa unui ultim meci. Dacă va fi învinsă încă o dată, va ieși din competiție. În ultimele partide se vor califica patru echipe care vor disputa finala mică și finala mare.

Diplomații români și americani pregătesc întâlnirea dintre președinții Nicușor Dan și Donald Trump. Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, a declarat recent că nu poate spune ziua în care va avea loc întâlnirea la vârf. Responsabil din partea noastră este să anunțăm întâlnirea odată ce este stabilită, a explicat Oana Țoiu.

Șefa diplomației din România a enumerat câteva dintre subiectele care s-ar putea afla pe agenda întâlnirii.

„Președintele Nicușor Dan a clarificat că în acest moment prioritatea noastră este consistența agendei de lucru. Avem cu Statele Unite ale Americii mai multe domenii în care colaborăm, mai multe domenii unde vrem să întărim acest parteneriat strategic, parteneriat bilateral. În primul rând, obiectivul nostru principal în perioada următoare este să ne asigurăm că România este în siguranță. Asta înseamnă și în relația cu Statele Unite ale Americii, prezența NATO pe teritoriul României. Și asta este un lucru foarte important, această conversație este prioritară. Vrem să întărim și să creștem relațiile comerciale, dar asta în acest moment implică și negocierile care există între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii privind tarifele. Noi aici avem un interes aparte în zona energiei și un interes punctual acum, în special în zona de energie nucleară, dar și un interes important, un obiectiv de viitor pentru noi și aici când spun noi, mă refer la România, este important să ne asigurăm că există un mediu investițional prietenos în infrastructura de energie și că România devine în următorii ani principalul furnizor de energie pentru regiune”, a declarat Oana Țoiu, la Digi 24.
Discuțiile ar trebui să acopere și subiectele Republica Moldova și Ucraina.

Un concurs internațional de pescuit pentru persoanele cu dizabilități se desfășoară joi la Galați. Participă peste 140 de persoane cu dizabilități din 18 județe din România și din Republica Moldova.
Concursul se desfășoară la Balta Zătun.

„Balta Zătun, unul dintre cele mai frumoase locuri de agrement din țară, găzduiește și în acest an un eveniment de suflet, dedicat persoanelor cu dizabilități locomotorii. Peste 140 de persoane din 18 județe din țară, precum și din Republica Moldova, participă astăzi la concursul de pescuit sportiv Cupa Danubius – Depășim limitele împreună Memorial Cristea Vasile, aflat la a 32-a ediție”, a transmis Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați..

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Galați, în parteneriat cu Asociația „Sporting Club” Galați.

„Acest eveniment este însă mai mult decât o competiție sportivă, este dovada că adevărata forță vine din inimă, din solidaritate și prietenie și că puterea interioară nu poate fi îngrădită de limitele fizice. Este, totodată, un prilej de a aduce împreună, aici, la Galați, oameni care ne inspiră prin perseverență, curaj și determinarea de a transforma limitele în oportunități. Ca în fiecare an, vom asigura toate cele necesare pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a competiției: cazare, masă, transportul la locul concursului și premii pentru participanți. Le dorim tuturor mult succes și le mulțumim participanților pentru exemplul de voință și demnitate pe care ni-l oferă”, a precizat Costel Fotea.

Cristian Popescu Piedone a fost eliberat din funcția de președinte al ANPC printr-o decizie semnată miercuri de premierul Ilie Bolojan.

Reprezentanții Guvernului au anunțat că prim-ministrul a semnat decizia de eliberare din funcția de președinte ANPC a lui Cristian Popescu Piedone „după analiza actelor primite de la ANPC și DNA din care rezultă ca dl Cristian -Victor Popescu Piedone nu își mai poate îndeplini atribuțiile de serviciu”.

Atribuțiile de șef al ANPC vor fi preluate de vicepreședintele Sebastian Ioan Hotca până la numirea unui nou șef al instituției în condițiile legii.
Cristian Popescu Piedone a fost plasat sub control judiciar și i s-a interzis exercitarea funcției de șef al Autorității Naționale de Protecție a Consumatorilor (ANPC) fiind acuzat că a fi divulgat informații care nu erau destinate publicității unui operator economic.

Aproximativ 10.000 de angajați din sectorul public au atât salariu cât și pensie. Dezvăluirea a fost făcută de premierul Ilie Bolojan care consideră că atunci când se fac reduceri de personal „ar fi mai corect să plece pensionarii, nu tinerii".

El a mai spus că ar putea fi interzis cumulul pensie-salariu în cazul angajaților la stat.

Declarația a fost făcută luni seara la B1 TV.

„Cred că, în condițiile în care în anumite instituții se vor face reduceri de personal, și acest lucru îl văd ca inevitabil în perioada următoare, ar fi cel puțin corect din punct de vedere moral ca cel care pleacă să fie un om care deja beneficiază de un câștig, de o pensie, în loc să plece un tânăr", a declarat Ilie Bolojan.

Prim-ministrul a spus că în viitorul apropiat ar putea fi adoptată o decizie prin care să se interzică, în anumite condiții, cumulul pensiei cu salariul la stat.
„Înainte de a anunța astfel de măsuri, trebuie să te asiguri că ele respectă deciziile Curții Constituționale și rămân în picioare. Altfel, dacă faci măsurile și după aceea verifici, riști să fie anulate și nu mai ai niciun fel de credibilitate", a adăugat Ilie Bolojan.
Premierul a estimat că sunt aproximativ „10.000 de persoane în această situație" referindu-se la angajații din sectorul public care primesc și pensie.

Polițiștii și jandarmii au deschis șase dosare penale în urma protestelor violente de duminică din fața Guvernului și de pe Autostrada A1. Este vorba despre dosare de ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

„În urma încălcării prevederilor legale în vigoare, polițiștii și jandarmii au întocmit 6 dosare penale, pentru faptele de ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, în conformitate cu prevederile Codului Penal al României”, a transmis luni, Jandarmeria Română.

În plus, jandarmii și polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 72.942 de lei. Dintre acestea, o sancțiune contravențională, în valoare de 10.000 de lei, a fost aplicată organizatorului adunării publice, pentru nerespectarea locului și perimetrului destinat adunării publice. De asemenea, polițiștii au reținut două certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe de înmatriculare. Totodată, jandarmii au stabilit identitatea a 163 de persoane.

Două persoane au fost reținute pentru ultraj după ce au agresat polițiști și jandarmi.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că pregătește extinderea autorității Gărzii de Mediu. Concret, Diana Buzoianu lucrează la o hotărâre de Guvern care să sporească autoritatea Gărzii de Mediu în efectuarea controalelor.

Anunțul a fost făcut la TVR Info. Proiectul a fost trimis spre avizare interministerială.

„Săptămâna aceasta am trimis către colegii din ministere spre a viza o hotărâre de guvern care să consolideze puterea Gărzii de Mediu de a face controale. Astăzi Garda de Mediu are drone, are body-camuri luate din PNRR, dar nu are și reglementările legislative ca să le folosească. Și atunci am trimis de urgență hotărârea de guvern care reglementează folosirea acestor echipamente”, a explicat Diana Buzoianu.

Ministrul Mediului a mai anunțat că a cerut un raport privind incendiile din gropile de gunoi.
„Când am venit la minister, am cerut un control tematic pe gropile de gunoi, pentru că, după cum bine știți, vara apar incendii în toate gropile de gunoi. Asta pentru că nu ajung la gropile de gunoi materiale tratate așa cum ar trebui să fie, sortate așa cum ar trebui să fie, pentru că nu reciclăm câte materiale ar trebui să reciclăm și asta implicit duce și la un pericol mai mare de incendii în timpul verii”, a adăugat Buzoianu.
Concluziile raportului sunt prezentate luni în cadrul unei conferințe de presă.

Ministerul Culturii anunță că prin Direcția Județeană pentru Cultură Prahova și Institutul Național al Patrimoniului (INP), continuă monitorizarea și intervențiile în zona Sinaia, în urma fenomenelor meteorologice extreme care au afectat patrimoniul cultural din localitate și împrejurimi. Până la finalul săptămânii trecute, s-au înregistrat progrese importante în ceea ce privește măsurile de punere în siguranță și restabilirea funcționalității unor obiective de interes cultural. Pe parcursul evaluării din teren s-a colaborat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, respectiv detașamentul ISU Sinaia.

Tot săptămâna trecută, o echipă a Institutului Național al Patrimoniului a efectuat o vizită extinsă pe teren, analizând situația mai multor obiective de patrimoniu din Sinaia: Casa Enescu, Castelul Peleș, parcul castelului, gara Sinaia, Vila Take Ionescu, Mănăstirea Sinaia, Hotel Furnica, Cimitirul Eroilor, parcul Cazinoului, precum și alte clădiri istorice care, în prezent fără funcțiune, sunt vulnerabile și pot prezenta riscuri semnificative și necesită evaluări mai aprofundate.

La Casa memorială „George Enescu” - vila Luminiș, intervenția la acoperiș a fost finalizată. Țiglele sparte au fost înlocuite, iar zona afectată a fost complet reparată. Totodată, cu sprijinul autorităților locale, al Jandarmeriei și al altor forțe implicate, au fost îndepărtați brazii căzuți în curte, iar accesul a fost reabilitat integral.
O inițiativă apreciată a venit din partea arhitectului Alexandru Bondrea, din cadrul Direcției Județene pentru Cultură Prahova, care a propus implicarea unei echipe de alpiniști utilitari din Comarnic, aceștia manifestându-și disponibilitatea de a interveni. De asemenea, autoritățile din Azuga și Jandarmeria și-au oferit activ sprijinul în desfășurarea operațiunilor de degajare și asistență logistică.

În cazul Gării Sinaia, autoritățile au reușit o punere în siguranță parțială. Cu toate acestea, încăperea care adăpostește aparatura de control al traficului feroviar rămâne expusă, fiind protejată doar temporar. Salonul Regal nu a fost inspectat la interior, însă, acest obiectiv nu prezenta degradări vizibile și, potrivit șefei de gară, se va efectua o inspecție detaliată în perioada imediat următoare. Clădirea principală a gării prezintă, de asemenea, degradări la nivelul învelitorii ce necesită intervenții rapide de punere în siguranță.
În Parcul Cazinoului, acțiunile de degajare a aleilor și trotuarelor continuă. S-au identificat trunchiuri de arbori doborâți, iar echipele de intervenție acționează pentru eliberarea completă a spațiului public. Monumentul de for public prezent în acest parc nu a fost afectat. În zona Foișorului, au fost doborâți câțiva copaci în pădurea din spatele serelor, fără a provoca daune. Situații similare au fost semnalate și la Castelul Pelișor, unde au fost doborâți câțiva arbori, însă fără alte consecințe asupra clădirii.

În paralel, la Muzeul Național Peleș se implementează un nou sistem modern de acces pentru vizitatori. Începând de luni, în incinta muzeului se montează turnicheții de acces, iar de miercuri, vizitarea se va face printr-un sistem integrat, care include bilete online, puncte de plată de tip self-pay și control automatizat. Accesul în muzeu va fi asigurat de personalul instituției, în colaborare cu Jandarmeria și cu firma care implementează noul sistem de ticketing.
Ministerul Culturii, Direcția Județeană pentru Cultură Prahova și Institutul Național al Patrimoniului rămân în contact permanent cu autoritățile locale și instituțiile responsabile și vor reveni cu informații suplimentare pe măsură ce acțiunile din teren progresează.