Paul Petrescu

Legea pentru instituirea zilei de 24 iunie ca „Ziua Iei” a fost promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial. Astfel, școlile sunt invitate să participe la acțiuni de promovare a iei, chiar dacă elevii sunt în vacanță.

„Cu prilejul „Zilei Iei” pot fi organizate activități culturale, sociale și artistice și pot fi difuzate, prin mijloace de informare în masă, materiale care vizează promovarea și protejarea iei”, potrivit legii publicate în Monitorul Oficial.

În acest context, „unitățile de învățământ, unitățile de cult, centrele comunitare, instituțiile culturale, precum și reprezentanțele diplomatice ale României sunt invitate să participe la acțiuni de promovare a iei”.

Ministerul Educației demarează implementarea proiectului „Standardizare și evaluare unitară pentru sistemul de educație preuniversitar”

Proiectul va fi implementat, în urma semnării contractului de finanțare între Ministerul Educației (prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație - CNPEE) și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, până la finalul lunii decembrie 2023

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea calității serviciilor educaționale în sistemul de învățământ preuniversitar prin elaborarea, implementarea, monitorizarea, evaluarea și revizuirea unui sistem național coerent și fiabil de standarde curriculare de învățare și de standarde de evaluare, construit pe bază de soluții digitale/de tip TIC, până în 2023.

Elaborarea standardelor curriculare de învățare și a standardelor de evaluare unitară pentru sistemul de educație preuniversitar, inclusiv evaluarea externă digitală, vizează creșterea calității în educație, asigurarea aceluiași nivel de educație de bază pentru toți, comparabilitatea nivelurilor de performanță ale școlilor din diferite medii educaționale ale țării, precum și comparabilitatea cu rezultatele evaluărilor internaționale de tipul PISA, PIRLS, TIMSS etc.

Grupul-țintă vizat de proiect este compus din cadre didactice din învățământul primar și gimnazial, experți în dezvoltare curriculară, experți în evaluare, inspectori școlari, membri ai consiliilor consultative pe discipline din inspectoratele școlare, metodiști CCD/ISJ și elevi.

La sfârșitul săptămânii trecute, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, a avut loc deschiderea Şcolii de vară pentru studenţii din cadrul Universităţii Vârstei a Treia – U3A din Galaţi, cu tema „Tradiții și obiceiuri la Dunărea de Jos și Dobrogea”. La eveniment au participat: Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, cadre didactice universitare, restauratori de bunuri culturale, preoţi şi aproape 60 de studenţi seniori.

Evenimentele de peste vară, ce vor avea loc în perioada 17 iunie – 15 septembrie 2022, se organizează cu sprijinul Universității „Dunărea de Jos” din Galați și în colaborare cu muzeograf dr. Brîndușa Ilie de la Muzeul Brăilei „Carol I” secția Etnografie și conservator Cornelia Odagiu de la Bazilica Paleocreștină din Niculițel.

Școala de vară se adresează tuturor studenților seniori înscriși la U3A, familiei lor și viitorilor membrii U3A și își propune să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile poporului român.  Universitatea Vârstei a Treia – U3A Galați este un proiect pionier în România, o formă de învăţare pe tot parcursul vieţii, de incluziune socială, de dialog intergeneraţional și de valorizare şi valorificare a potenţialului uman.

La final de an școlar, CCDG invită profesorii gălățeni să se înscrie la programul de formare avizat ME cu nr.33851/03.11.2021 „Dezvoltare personală și profesională pentru profesorul secolului XXI”, curs care se desfășoară online.

Cei interesați sunt așteptați să se înscrie, completând formularul de înscriere de pe site-ul instituției, la adresa http://ccdgalati.ro/.../forma.../programe-avizate-e-mec.html și alegând cursul respectiv din meniul derulant.

Joi, pe 16 iunie, de la ora 18, potrivit organizatorilor, este invitat la sediul CCD cercetătorul Mircea Iliescu, doctor al universității Cambridge și specialist în genetica moleculară și evoluție, pentru o discuție deschisă și voioasă despre știință și educație. Alături Mircea Iliescu și Doru Căstăian, în calitate de moderator al evenimentului, se vor afla profesorul Dan Voiculescu, de la Colegiul Național "Costache Negri" și Vlad Radu, proaspăt absolvent al CNVA Galați și la fel de proaspăt admis la Universitatea Oxford.
Evenimentul, care se desfășoară în parteneriat cu Danubius University, se adresează tuturor celor interesați, este gratuit și nu presupune înscriere prealabilă

Profesorii din toată țara sunt încurajați ca în această zi să interacționeze cu proprii elevi/studenți pentru a discuta despre importanța donării de sânge în mod voluntar, conștient și fără a aștepta, neapărat o recompensă.

O campanie la clasă în acest sens s-ar putea organiza la orele de dirigenție și, numai. Astfel :

  1. Ai putea să discuți cu elevii tăi de ce este important să le mulțumească persoanelor care donează sânge și să îi încurajeze pe cei care nu au donat încă sânge să înceapă să doneze.
  2. Poți să evidențiezi necesitatea și importanța unei donări de sânge angajate, pe tot parcursul anului.
  3. Să atragi atenția elevilor tăi asupra contribuției pe care donatorii o aduc întregii comunități ca factor determinant în îmbunătățirea sănătății.
  4. De ce sărbătorim Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge?

Această zi a fost aleasă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca un omagiu, în amintirea imunologului austriac Karl Landsteiner, laureat al premiului Nobel pentru medicină în anul 1930 pentru descoperirea grupelor de sânge AB0. Acesta a fost născut pe 14 iunie, iar în urma activității lui, transfuziile de sânge au devenit astăzi proceduri de rutină medicală.

Totodată, ai putea organiza lecții de biologie personalizate cu Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, iar aceste materiale didactice te pot ajuta să faci lecțiile mai interactive și distractive:

  • În interiorul corpului omenesc - Prezentare PowerPoint;
  • Corpul omenesc - PowerPoint Informativ pentru CAF;
  • Corpul omenesc: inima, plămânii, vasele de sânge - Planșă.
  • Sau poți viziona videoclipul de mai jos, în limba engleză, pentru a afla ce se întâmplă atunci când donezi sânge?

link: https://www.youtube.com/watch?v=oK6OqphSbjU&feature=emb_logo&ab_channel=BBCEarthLab

Elevii olimpici pot fi admiși la liceu fără să mai dea Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a, potrivit Ordonanței de Urgentă nr 69 din 26 mai 2022. Este vorba despre elevii care au obținut premiul I la olimpiadele naționale și premiile I, II și III la olimpiadele internaționale.

Absolvenții clasei a VIII-a pot fi înscriși în clasa a IX-a, fără susținerea evaluării naționale și peste numărul maxim de elevi cuprins în acea formațiune/clasă, dacă au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației sau au obținut premiile I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației.

Elevii cu performanțe deosebite la olimpiadele naționale sau la competițiile internaționale, prevăzuți la alin. (3^2), vor putea fi înscriși la filiera/profilul/specializarea care corespunde specificului olimpiadei naționale/competiției internaționale. Lista privind corespondența specificului olimpiadei naționale/ competiției internaționale cu filiera/profilul/specializarea la care se face înscrierea se aprobă anual prin ordin al ministrului educației, prevede Ordonanța de Urgență nr 69 din 2022.

Elevii olimpici trebuie să depună un dosar de înscriere la inspectoratul școlar. Dosarul trebuie să conțină, potrivit procedurii publicate în Monitorul Oficial, următoarele documente: cererea de înscriere, cartea de identitate, documente doveditoare ale premiului obținut și foaia matricola cu media din gimnaziu.

Astăzi este ultima zi de școală dintr-un an școlar care plasează România în topul statelor europene la capitolul cele mai puține zile de cursuri. Vacanța de vară care începe acum se va încheia pe 4 septembrie. Copiii vor începe următorul an școlar, 2022-2023, pe 5 septembrie 2022. O premieră a viitorului an școlar este dispariția semestrelor și a tezelor obligatorii.

Structura anului școlar 2022-2023, publicată în Monitorul Oficial, indică un an care începe mai devreme și se termină mai târziu, ceea ce ar sugera un an școlar mai lung, fie și în situația reorganizării, dar apar mai multe vacanțe ce împart anul în 5 module de școală, precum și perioade libere la care se adaugă sărbători legale.

Vineri, 10 iunie, s-a încheiat anul școlar 2021-2022, care a avut 167 de zile de școală primară și 172 de zile în gimnaziu și liceu, potrivit raportului Eurydice cu datele agregate pentru toate țările europene, aferent anului 2021-2022.

Anul școlar 2022-2023 începe pe 5 septembrie și se încheie pe 17 iunie 2023. Va avea 5 module de învățare, și nu semestre ca până acum. “Școala altfel” și „Săptămâna verde” au loc în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Școlile vor decide când anume vor avea loc aceste două perioade.

Deputaţii au adoptat, miercuri, cu 238 de voturi ”pentru” şi un vot ”împotrivă”, proiectul de lege pentru modificarea Legii 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, care prevede instituirea posibilităţii ca plata taberelor pentru copii să poată fi făcută şi cu voucherele de vacanţă acordate părinţilor.

Astfel, voucherele de vacanţă pot fi utilizate şi pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele şcolare, naţionale sau tematice, organizate pe teritoriul României, la care participă copilul titularului. Procedura privind plata taberelor potrivit prezentului alineat se stabileşte prin ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului finanţelor, prevede proiectul.

Luni, 6 iunie, au demarat probele de evaluare. Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă şi într-o limbă de circulaţie internaţională nu se exprimă prin note sau prin calificative admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în funcţie de grilele naţionale sau europene. De asemenea, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă tot prin stabilirea nivelului de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile  metodologiei de examen.

Potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației, probele scrise din sesiunea iunie-iulie 2022 încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română.

Proba obligatorie a profilului este programată marţi, 21 iunie, fiind urmată miercuri, 22 iunie de proba la alegere a profilului şi specializării.

Proba la Limba si literatura maternă se va desfăşura joi, 23 iunie.  

Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00).

Pentru depunerea contestaţiilor a fost alocat intervalul orar 12:00 – 18:00 în aceeaşi zi.

Afişarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.

Ministerul Educaţiei a anunţat că peste 126.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022, 111.329 fiind din promoţia curentă, iar ceilalţi din seriile trecute.

La nivelul județului Galați, Inspectoratul Județean Școlar contabilizează un număr de 3182 de elevi gălățeni care au fost înscriși la Bacalaureat.