Ziua Vulcanilor în Ținutul Buzăului Recomandat

E.Sava_Popovici Marți, 26 August 2025 0

În weekend-ul trecut, în Geoparcul Internațional UNESCO „Ținutul Buzăului” a fost organizată cea de-a doua ediție a „Zilei Vulcanilor”, la intersecția drumului către Vulcanii Noroioși spre satul Beciu. Buzoienii au participat, cu mic cu mare, la aventură, distracție prin educație, descoperirea meșteșugurilor, a gastronomiei locale și momente artistice autentice, în program fiind incluse excursii cu tematică, tururi ghidate, lecții de geologie în aer liber, piese de teatru pentru copii și multe alte atracții.

Intrarea a fost liberă, iar vizitatorii au avut parte de 2 zile de experiențe unice, unde au explorat Satul Vulcanilor – locul unde copiii se mută în universul creativ de lângă Vulcanii Noroioși și au descoperit natura prin ateliere, jocuri și artă.

Ziua Vulcanilor în Ținutul Buzăului este organizată de Consiliul Județean Buzău, în parteneriat cu Primăria Scorțoasa, Primăria Berca, Universitatea București, A.D.I. Ținutul Buzăului, Muzeul Județean Buzău, Teatrul George Ciprian, Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău și Asociația Ținutul Buzăului.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.