Zilele trecute, consilierii județeni brăileni au aprobat încheierea Protocolului de cooperare dintre Unitatea Administrativ Teritorială – Județul Brăila prin Consiliul Județean Brăila și Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, în vederea organizării evenimentului de robotică „Brăila Tech Challenge”- inițiat de Francisk Iulian Chiriac președinte al Consiliului Județean Brăila.
Grupul de elevi ai Colegiului Național „Gh. M. Murgoci” Brăila - Velocity Robotics Team - care a întemeiat, în urmă cu 4 ani primul club de robotică din judeţ, alături de mentorul lor, profesorul de informatică Pruș Paul, este organizatorul evenimentului ce urmăreşte dezvoltarea abilităților tinerilor prin desfăşurarea unor activități educaționale de tip STEM, atât pentru viitorul acestora, cât şi pentru cel al tehnologiei. Evenimentul se va desfășura sub forma unei competiții, deschisă pentru participarea a 20 de echipe din regiunea de EST a României. Înscrierile sunt deschise până la data de 1 Decembrie 2024. Fiecare echipă participantă va avea minim 5 persoane, maxim 20 de persoane. Competiția se va desfășura pe 15 decembrie, la Sala Polivalentă Danubis, din Brăila!
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display