Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că în octombrie se vor acorda prima de carieră didactică și prima de carieră profesională
Ministrul Educației, Ligia Deca, a făcut anunțul la finalul unei întâlniri cu sindicaliștii din domeniul educației. Ca urmare, în perioada următoare se vor acorda prima de carieră didactică pentru cadrele didactice și personalul didactic auxiliar și prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic. Acestea au valoarea de 1.500 de lei și de 500 de lei.
„Cel mai important moment de astăzi, întâlnirea de la Guvern cu reprezentanții sindicatelor, în care am reconfirmat, împreună cu membrii executivului, angajamentele luate: în această lună se vor acorda prima de carieră didactică în valoare de 1500 de lei pentru cadrele didactice și personalul didactic auxiliar și prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic, în valoare de 500 de lei”, a declarat Ligia Deca.
Ministrul Educației le-a mai promis sindicaliștilor că va face tot posibilul pentru îndreptarea inechităților în ceea ce privește salariile din sistemul de învățământ
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display